In legatura cu aceasta traditie, am sa povestesc nunta unchiului si matusii mele, Octavian si Ana.
Aveam 10 ani cand am participat la aceasta nunta unde am urmarit fiecare gest al nuntasilor ce mi s-a intiparit in minte dar pe care le-am deslusit abia la maturitate.
Stiam ca in sambata dinaintea nuntii a avut loc Fedelesul.
Era ultima zi in care baiatul ginerele si mireasa isi luau ramas bun de la ceilalti tineri din sat ce nu erau casatoriti.
La salonul de nunti din sat, dupa strangerea participantilor in cantecul viorii si al acordeonului, isi facea aparitia ginerele purtand pe umeri ,,Fedelesul”, un butoiasi plin cu vin.
Vinul era baut numai de flacai, fetele band sucuri de strugure sau soc.
In aceasta stare de euforie, toti participantii jucau sarbe, hore dar cel mai mult Fedelesul.
In pauze, fetele pregateau florile pentru toti nuntasii, batistele pentru baieti si coronitele pentru fete.
A doua zi de dimineata domnisoarele de onoare si mireasa, insotite de un acordeon, mergeau cu bradul impodobit de acestea cu flori la udat. Mireasa scotea apa din fantana si impreuna uda de trei ori tulpina acestuia.
Obiceiul simboliza obligatia de a-l ingriji pe sot in asa fel incat sa ramana cat mai mult tanar si puternic. (vezi mai multe in Dans de nunta aramanesc)
Cand soarele era sus, in general in jurul orei 10, ginerele, insotit de muzica si cavalerii de onoare, cu o plosca plina cu rachiu, mergea la nasi unde erau stransi ,,oamenii” (rude, prietenii) ai nasilor.
Alaiul bine ,,inveselit”, ca doar nu statusera pe uscat la nasi, ajung la casa miresei.
Aici are loc „invelirea”, nuna mare avand atributia principala in aceasta operatie, in timp ce se canta „Ia-ti mireasa ziua buna”, obicei pastrat si bine cunoscut.
In curte jocurile continua, in timp ce persoanele mai in varsa luau o gustare, nefiind uitata nici plosca cu licoarea lui Bahus.
Un moment traditional stravechi si plin de simbolism este Ruperea Turtei, cozonoc in prezent.
In vechime, mireasa era urcata pe un suport iar mama, soacra mica, pe altul mai inalt pentru a putea frange colacul, turta, sau cozonacul deasupra capului miresei.
Totul se intampla afara ,,in plin soare, toti nuntasii inconjurand acest loc devenit sacru, asteptand ofranda pentru soare, respectiv ruperea turtei in foarte multe bucati aruncate in multime. Fiecare nuntas care prinde o bucata trebuia sa o imparta cu vecinii lor, astfel ca toti sa beneficieze de aceasta ofranda.
Comunitatea multumeste soarelui ca numarul membrilor se mareste. Faptul ca se mananca din aceasta ofranda constituie un juramant ca vor fi solidari cu noii casatoriti.
Obiceiul nu este de sorginte romana ci zalmoxiana, contrar semnificatiei arderii firimiturilor de paine de catre mireasa, pe altarul Lerilor sotului.
Si acum cateva observatii, procedurale, sa le zicem. La romani, mireasa jura ca va rupe legaturile de rudenie cu familia ei, pe cand la noi, dimpotriva, Ruperea Turtei va determina o strangere a relatiilor de rudenie a celor doua familii prin impartirea turtei catre toata comunitatea.
Inainte de a se pleca la biserica, se canta si se juca Nuneasca, o hora in care intrau toti nuntasii, in frunte cu bradul impodobit, in timp ce soacra mica aducea cosurile de nuiele cu cadouri pentru nuntasi iar domnisoarele de onoare veneau cu cosulete pline cu flori.
Soacra mare daruia fiecarui barbat, tinand seama de gradul de rudenie si de rolul ce il avea in nunta, stergare de borangic cusute cu arnici.
Domnisoaele de onoare puneau in pieptul nuntasilor flori iar flacailor batiste cusute de mireasa, fetele primeau coronire crosetate cu ciucuri si flori colorate. Nunta era extrem de pitoreasca, eleganta, vesela, ea constituind o mare bucurie cu veselie plina de energii pozitive. Era o mare sarbatoare la care se conecta intreaga comunitate, in cel mai deschis mod!
Plecarea alaiului la biserica.
Alaiul de nunta era format din doua sau trei carute, avand cel putin doua leagane impodobite cu scoarte, in care mireasa cu nuna mare si domnisoarele de onoare ocupau a doua caruta, prima fiind a lautarilor iar cea de a treia ducandu-i pe nas, ginere si cavalerii de onoare. Restul nuntasilor merg pe cont propriu, pe jos sau cu mijloacele de transport.
Dupa slujba oficiata in biserica, cei doi miri si purtatorii facliilor, in frunte cu caruta lautarilor, fac inconjorul satului, vestind prin chiuituri ca s-a intemeiat o noua familie.
Mirii ajung la casa socrilor unde sunt asteptati de socrul mare in fata portii. Acesta o ia pe mireasa in brate, cu care intra in curte, o saruta pe frunte si-i ureaza bun venit ,,fiica”mea.
Acest ceremonial semnifica intrarea mirilor sub puterea (PODESTAS) socrului mare.
Socrul mare ia mireasa de mana si o in credinteaza sotului ei. Amandoi urca treptele casei, in capul carora, in fata usii de intrare astepta bunicica – soacra mare cu un stergar mare, cu care ii cuprinde pe amindoi sotii cerandu-le sa calce peste masuta pe care se afla sare, faina un pahar cu vin, doi biscuiti sau o felie de coznac si o lumanare aprinsa.
Dupa ce ii inchina cu lumanarea aprinsa, le da sa guste din vin si cozonac dupa care ii trage in casa cu stergarul ce ii cuprinsese.
In casa, unde ii inchina inca odata, cu mentiunea de a fi ocrotiti de Maica Precista si Dumnezeu, ramaneau sa se odihneasca pana la masa mare in camera lor.
Primirea ce se face de socrul mare si soacra mare semnifica cert arealul puterii ce o are fiecare in parte: socrul mare in curte, iar soacra mare in locuinta.
O semnificatie deosebita o are traditia primirii in casa de soacra mare care in casa era Mama familiei dar si Preoteasa a casei, ocupandu-se in special de hranirea familiei si de oficierea ritualurilor religioase ce se practicau in familiile crestine la romani.
Facand o paranteza cu o istorie personala, bunicica, pentru ca a doua nora a fugit de acasa pentru a se marita, a rupt turta ,,in plin soare” pe crestetul nurorii, dar nu a primit-o in casa conform traditiei, pentru ca ea fusese crescuta in alta religie, evanghelista, acesta fiind si motivul pentru ca ,,fugise” de acasa sa se marite.
Cu timpul ea a ales ortodoxia. Aceasta nora, Limpia, a fost cea mai iubita din cele trei de care bunicica, deoarece era vrednica si ,,foarte lipicioasa”, nu tinea supararea.
PÂRGA
Din traditiile casei, mi-o amintesc pe bunicica cum de mosii (de primavara si vara) cand o asteptam stand pe treptele casei, o vedeam pe imbracata de sarbatoare cu camasa cusuta si zavelca tesuta in rauri cu lana si fir argintiu sau auriu coborand la vale.
Pe cap purta baticul cu flori turcoaz. Cu oblanicul sub banita mare, larga, tinuta cu mana stanga, cu dreapta sprijinita in sold mergea maiestuos, cu zavelca miscandu-se lin intr-o parte si alta.
Era ca o cariatida antica.
Cand ajungea la noi lasa banita jos incepand sa ne imparta, cate o strachina de lut noua cu orez si o cana cu lapte ce avea legata de coada o muscata inflorita. La mosii de vara primeam cirese si bobonete calde unse cu miere, iar la schimbarea la fata primeam primii strugurii copti sau in parga. Toate cu acelasi scenariu.
Si astazi, daca caisele se coc mai devreme eu culeg pentru fiecare vecin cate o sacose de fructe. Ma bucur enorm ca pot sa tin aceasta traditie de a oferi PARGA ca cea mai arhaica traditie, practicata de acest popor de mii de ani!
Scena pe care am regretat-o a fost aceea ca eu nu am avut posibilitatea sa o renvii e aceea de a oferi de mosi cani si strachini de ceramica noua. Nepotii mei nu stateau cu mine in sat.
Celei de a treia nore, bunicica nu i-a facut nici o traditie deoarece ea mai fusese maritata!