Oamenii locurilor

Oamenii locurilor

Locurile acestea au atras mereu, ca o vraja, alti si alti oameni. Straini care vin, de la sute de kilometri, sa vada minunile de aici, sa simta si sa se conecteze cu nemaivazutul. Pare ca acesta este mersul lucrurilor in Tulcea. Un loc binecuvantat, unde tot ce trebuie sa faci este sa vii sau sa fii.

Si oamenii locurilor, usor ametiti de tot ce auzeau in jur, au crezut pentru ceva timp ca trebuie sa le schimbe si sa faca pe plac unui turist care parea ca are alte asteptari. Parea ca peste tot trebuia sa avem ce vedeam in toate zonele turistice de masa: antropizare, termopane si gresie, beton si transport rapid, mic dejun continental, wifi si tot confortul turistului modern.

Vreo 10 ani a durat ratacirea asta, si nu spunem ca nu o mai intalnim si nu o mai vedem si azi in multe locuri din Tulcea. Spunem doar ca, incet, incet, ceata s-a ridicat si oamenii au inceput sa vada. Mai departe de un sezon, mai sus decat luciul apei si mai aproape de esenta.

Si epifania catorva a incept sa se transforme intr-o viziune comuna, intr-o intoarcere catre ei si intr-o calatorie a regasirii personale si a comunitatilor.

Oamenii au devenit din nou oamenii locurilor. Pentru ca valoarea locurilor este semnificativ mai mare decat contextul turismului de consum.

Si oamenii locului au inceput sa respecte si sa recreeze locul. Sa se intoarca la esente si mosteniri, sa caute printre amintirile parintilor sau bunicilor, sa isi reaminteasca retetele, casele, locurile, asa cum le-au descoperit ei, cand erau mici, asa cum poate le-au fost povestite, asa cum s-au indragostit prima data de ele.

Astazi, TULCEAN.ro va propune sa vorbim despre oamenii care recladesc, despre cei care recupereaza si care vor sa tina in nemiscare aceste locuri. Despre regasiri, intoarceri si cei care le cauta si ni le arata, cateva studii de caz despre cum trebuie facute lucrurile pentru ca locurile sa fie atractive, sa fie autentice si vraja sa reapara.

Am gasit interlocutori care s-au apropiat de traditii, de bucataria locala, de locuit si experiente autentice, am gasit oameni care ne-au explicat natura si unicitatea alaturarilor de aici, oameni care pun Tulcea pe harta turismului international, despre cei care redescopera istoria si mostenirea culturala a acestor locuri. Va invitam sa-i cunoasteti.