Prin anii 2000 am vizitat atat Memorialul Tropem Traiani dar si Pestera Sf. Andrei aflata la cca 3km de monument.
La Adamclisi in sudul Dobrogei, in apropierea Monumentului Triumfal, Tropeum Traiani, Baptiseriul Basilicii din marmura este construit in forma trilobata.
Aceasta constructie posibil ca a fost edificata de soldatii romani crestini ca o aducere aminte a faptului ca aici Sf. Andrei a locuit si a crestinat populatia geto-daca.
Constructorii acestui monument erau sigur crestini. Nu trecusera decat aproximativ 50 de ani de la Apostolatul Sfantului Andrei pe aceste meleaguri.
Izvorul de langa Pestera sf. Andrei are o apa deosebit de catifelata, cu un gust divin de lapte abia muls.
Mie personal imi pare rau ca izvorul care a purtat numele de Mihai Eminescu, fiind amenajat de o asociatie civila cu acelasi nume, in prezent a fost captat in proportie foarte mare lucru care a condus la amestecarea lui cu alte izvoare din panza freatica a manastirii nou construita, pentru a avea un debit corespunzator necesar riturilor.
Cand am ajuns la izvor am observat pe soclul zidului trilobat, ce apara izvorul, o bufnita de culoare alba.
Cat timp noi incarcam sticlele cu apa, bufnita ne-a privit foarte atenta.
In acest timp la izvor a venit o fata din satul Ion Corvin care a intrebat-o pe bufnita cum de nu a plecat.
Uimita fiind, fata mi-a explicat ca bufnita este bolnava si trebuie sa bea apa de mai multe ori, cateva zile, pentru insanatosire.
Fata a continuat sa ma asigure ca la izvor vin multe animale salbatice cu toate ca in padure mai sunt si alte izvoare. Era normal, doar Sf Andrei era stapanul lupilor in teologia daca.
Poienita Pesterei sf. Andrei prezenta o imagine celesta. Inconjurata de copaci din care se auzeau doar cantecul unui numeros pasaret ce se amesteca cu fosnetul ierbii in plina floare: romanita, albastrele, sanziene si … sangele voinicului.
Cred ca a fost ultima oara cand am mai vazut aceasta splendida floare.
In dimineata in care am ajuns la Pestera ceata nu se ridicase suficient, printre copaci patrunzand raze lungi de soare in jurul carora se miscau picaturile microscopice de ceata ce se ,,luptau” cu caldura, care incet, incet le absorbea. Chiar daca au trecut peste 30 de ani, aceasta imagine imi este foarte vie si acum.
Dupa 10 ani am ajuns din nou la Pestera.
Din pacate, totul era schimbat, se construia era multa galagie, vanzoleala, iar Pestera nu mai poate fi folosita ca loc de reculegere.
Cred sincer ca nici Sfantului Andrei nu i-ar mai placea viermuiala prezentului. Am in vedere tragedia de care a avut parte un calugar venit din Moldova si care de buna credinta a crezut ca trebuie sa dea un alt aspect acestui locas Sfant ce face parte din geneza poporului Roman.