Sau frumoasa legenda a Argonautilor veniti in cautarea Lanii de Aur, la poalele Muntilor Macin
Prolog
Trebuie sa recunosc ca, parcurgand pentru prima data Dacia Preistorica a lui Nicolae Densusianu, am fost sceptica fata de teoria acestuia, care plaseaza acesta legenda pe teritoriul actual al Romaniei. Eu aveam convingerea, asa cum este prezentata in literaturii moderna, ca Argonautii au cautat lana de aur in Caucazul Asiatic.
Totusi, Densusianu a avut un rol foarte insemnat in istoriografierea miturilor si legendelor vechilor civilizatii istorice. Considerata in sec. XIX si inceputul sec.XX , ca una dintre cele mai autorizate voci istorice, scriitor care nu poate fi ignorat in probleme si ipoteze ale istoriei vechi, a insemnat impulsul de care aveam nevoie pentru a ma indrepta spre o teorie alternativa, spre a argumenta in raport cu dovezile existente, o perspectiva complet noua a celebrei epopei grecesti.
In copilaria mea, ori de cate ori era cate un cutremur, cei cu care discutam eu sau parintii mei, spuneau invariabil ca pe noi dobrogenii, cutremurile vrancene nu ne afecteaza deoarece suntem aparati de muntii Macin ce au legatura cu muntii de sub Marea Neagra, pana in Caucaz, lantul Muntilor Hercinici.
Este adevarat ca nu imi aduc aminte de pagube produse din cauza acestor cutremure, singurele probleme fiind cauzate numai de acele cutremure locale, de mica adancime, foarte rare dealtfel.
Cum ulterior am aflat ca pe stravechile harti ale Europei si chiar pe o harta de cucerire a lui Traian, Muntii Ripei erau trecuti si cu denumirea de Muntii Caucaz, am reluat studiul tomului marelui Densusanu. Cu ajutorul Dictionarului Enciclopedic si nu in ultimul rand a mai multor materiale de istorie a Dobrogei, am ajuns la concluzia ca Densusanu are dreptate!
Primul pas pe care l-am facut a fost sa analizez documentele citate de Densusanu spre a afla cronologia istorica a faptelor, ce au uimit in epoca lumea cunoscuta. Pentru a strange argumente solide, am inceput prin a stabili cat mai clar perioada in care putea sa fi avut loc aceasta expeditie.
O scurta cronologie
Cum cel mai vechi poet care a recitat Argonautica, cunoscut in istoria greaca, a fost Homer si apoi Hesiod, apreciez ca expeditia a avut loc dupa caderea Troiei. Razboiul dintre grecii micenieni si stralucitoarea cetate a dardanilor s-a produs in nivelul de locuire VII al Troiei – inceputul mileniului I a.H. al acestei bogate cetati.
Homer si Hesiod au fost posibil, contemporani in sec. IX -VIII a.H.. Hesiod era mult mai tanar, deoarece el este autorul care a scris acest poem, spre deosebire de Homer, care batran si orb, doar l-a recitat pe strazi, celor care se opreau sa-l asculte.
Ceilalti poeti Pindar, Valeriu Flacus, Apoline Rodin au trait mult mai tarziu in sec. VI-IV a.H., acestia preluand tema si infrumusetand (modificand) insa poema. Toti, fara exceptii, au plasat actiunea in ,,Caucazul Scitic,”- paladiu (lana de aur) aflandu-se in posesia unui rege get.
Este vorba despre Colhi
Intrebarea ce se pune este aceea daca poema se refera la triburile caucaziene Colhi sau la cei ce locuiau langa Muntii Colhi din Buzau? Adica, este posibil ca o simpla denumire sa fi fost cauza unei confuzii istorice?
Ovidiu, in Tristele se lamenteaza de faptul ca ori de cate ori ingheata Dunarea, Colhii (locuitori de langa Muntele Colti – Buzau) cei cruzi trec spre a ataca Tomisul. El mai face o precizare valoroasa, respectiv ca ei mai trec Dunarea cu oile lor mici si la pasunat, in mod normal. Ovidiu, in relatarea poetica, nu sustine ca colhii nu ar avea acest drept.
In acest caz se poate presupune ca dreptul lor ar decurge din faptul ca ei faceau parte dintr-un trib care pe vremuri fusese supus regelui Aete-personaj argonautic. Urmasii acestui trib stapanise si stapaneau si in vremea lui Ovidiu, teritorii atat in dreapta cat si in stanga fluviului .
Transhumanta peste Dunare presupune ca aceeasi stapanire a continuat din generatie in generatie pana in sec. I d.H., cand Ovidiu se afla relocat la Tomis.
Pana in secolul VII a.H., Marea Neagra era denumita Marea Neospitaliera, deoarece era controlata de Asiro-Babilonieni, astfel ca in jurul coastelor acesteia, nimeni nu a putut sa se aseze pentru a putea face schimburi de marfuri.
Imperiul Asiro-Babilonian, cu toate ca a durat 2.500 de ani, a fost ermetic in stabilirea relatiilor de schimburi comerciale, de teama ca restul lumii va afla secretele lor astronomice, de calcul matematic, de prelucrare a metalelor, in special a fierului etc. Chaldeenii, popor inrudit cu iudeii, supusi in aceasta perioada babilonienilor, spuneau ca ei cunosteau aceste secrete de cosmologie, reductia fierului etc. de la stramosii lor zei.
Sustinerea istoriografiei georgiene, ca Argonautii au ajuns pe malul marii, la Suhumi, nu este probata cu nicio descoperire arheologica, locuirea coastei estice a Marii Negre avand loc abia dupa zdrobirea marelui Imperiu Asiro-Babilonian. Dupa sec.VII a.H. acolo asezandu-se mai intai persii, grecii stabilind capete de pod abia la inceputul sec. V.a.H., cand au reusit sa intemeieze colonii pe tarmul Vestic si Nordic (CHERSON-Crimeea), pana la in ceputul sec lV a.H. – 320 a.H.). In aceasta perioada au trait si poetii enumerati mai inainte, care au plasat expeditia in Muntii Rapei – Carpati cunoscuti si ca Caucazul Scitic. Asta, in contextul in care Homer si Hexiod nu au precizat in care muntii Caucaz a avut loc expeditia.
Histria a fost prima colonie la Marea Neagra intemeiata de greci in anul 657.a.H. in golful bine adapostit Halmiris, sub protectia celui mai stralucit rege get, Zamolxis (Religia Dacilor – Dan Oltean).
Dar ne aflam in Dobrogea de Nord in sec. IX, poate X a.H. cand Tracii se despartisera deja in cele doua ramuri de Sud si de Nord, formandu-se uniuni de triburi puternice, apte de a participa la atacuri alaturi de multe alte semetii, scitice, cimeriene, calhdeene, mesagete, impotriva asiro-babilonienilor.
Pe malul drept al Dunarii, Oceanos sau Istros in trecut, fiinta Cetatea Sfanta – DIO, aparata de puternicul fluviu ce se pregatea sa se verse prin multiplelor lui guri in mare. Cu santuri adanci umplute cu apa – dupa nevoi, cetatea oferea bunastare locuitorilor, buni agricultori dar si buni luptatori. Cum locuitorii beneficiau si de o proprietate individuala, dezvoltasera mestesugurile necesare traiului: olarit si prelucrarea aramei la un nivel egal cu restul lumii. Incepusera insa alaturi, mai la sud de Dio, la punctul numit ,,Mlajitul Florilor” – (lastarirea florilor) si prelucrarea fierului(sec. IX-VIII a.H.), minunata si deosebit de necesara ,,Cultura Babadag” intinzandu-se in toata Dobrogea.
Aici am sa fac o digresiune privind sursa acestei culturi metalurgice. In copilaria mea am aflat ca in sistemul de pesteri din sudul Dobrogei la un moment dat si-au gasit adapost Hititii, fugariti posibil chiar de greci, cu care au purtat razboaie dupa razboiul Troian, astfel ca ei au fost cei ce i-au invatat pe tracii din nordul Dunarii (dobrogeni) sa prelucreze fierul.
Eu, trebuie sa recunosc ca nu am vazut pesterile din sudul Dobrogei, si nici nu am auzit de descoperirea unor urme a acestei legende. Am vizitat insa un oras hitit subteran in Capadocia si am fost impresionata de piroanele de fier infipte in cosul de aerisire pe care urcau hititii (cel putin 20m) pentru a obseva miscarile atacatorilor. Piroanele de fier erau incredibil de ,,intregi” dupa aproape 3.000 ani, in Capadocia uscata!
Daca hititii ne-au ,,vizitat”, a fost un moment fast pentru popoarele europene, deoarece acest mestesug al metalurgiei fierului a iradiat via Transilvania, catre toata Europa.
In contextul Argonauticii s-a demonstrat ca si in situatia in care Marea Neagra era controlata de Asiro-Babilonieni, legaturile si schimburile comerciale ale populatiei nord-Dunarene, cu cetatile egeniene, mai ales cu Troia, ai carei fondatori au fost Dardanii-Spartanii, neamuri inrudite cu getii, nu au incetat niciodata.
Cetatea Arganum
O cetate getica construita pe un promontoriu inalt deasupra marii, inca din primul veac al mileniului I a.H., cu rol de veghe, a devenit mult mai tarziu Emporiu, loc de schimb si vamuire al marfurilor getice cu cele aduse din cetatea Argos, azi Egina. Numele cetatii este cu siguranta getic deoarece are in compozitie numai doua vocale, confirmand observatiile lui Ovidiu ca limba getica este o limba de fier, motiv pentru care, la venirea grecilor acestia i-au dat denumirea de Origame, si transformand astfel fierul in argint.
Pe acest promontoriu s-au descoperit urme de reductie a oxidului de fier de suprafata, exact ca si pe malurile lacului Babadag. Cele doua asezari colaborau intens la aceasta activitate de siderurgie avansata, mai ales ca cetatea de veghe era alimentata cu lemnul necesar de cetatea mama de pe malul lacului, asezare peste care in medieval s-a construit cetatea Enisala.
Cetatea de veghe a incheiat un acord cu Argos pentru a deveni un emporiu sub ocrotirea regelui get ce detinea cetatea. Daca primele schimburi au fost modeste, ele constand mai ales in bunurile ce trebuiau sa ajunga la Delfi ca, “parga” (parguirea cerealelor a fructelor) in onoarea zeului Apolo, ulterior, in sec.VII-VI a.H., urmare a activitati comerciale, cetatea de veghe a devenit emporiu al cetatii Histria dar si a Beidaudului, care era si factorie in folosul stralucitoarei cetati Histria. (Mai multe in povestirea Enisala si Beidaud, Hamangia – Civilizatii in N Dobrogei). In consecinta, Arganum nu a fost o colonie a Argosului, mai ales ca acesta era spartan, ori spartanii nu roiau in alte locuri mai bogate deoarece tinuturile lor erau mult mai bogate decat cele ale cetatilor grecesti. Poporul Spartei era invatat sa nu sufere de lipsa bunurilor, deoarece aceasta civilizatie practica decenta, cumpatarea, chiar si infometarea! Caracterul de societate militarizata impunea populatiei disciplina obisnuinta de a nu suferi din cauza lipsurilor, deci un regim ,,spartan”.
De remarcat faptul ca Sparta a declarat razboi Atenei, declansind razboaiele peloponeze, numai pentru faptul ca Atena renuntase la Constitutia lui Lycurg, adoptand Constitutia lui Solon, mult mai democrata si umana. In viziunea spartana aceasta ducea la ,,inmuierea vointei si a trupului omenesc”.
Comerciantii spartani locuiau sporadic in Oregame (denumirea pe care grecii au dat-o cetarii Arganum), numai pentru a descarca si a incarca corabiile cu marfa sub administrarea locala a getilor. Interesul spartanilor se limita la achizitionarea in vechime, sec. IX-VIII a.H. a celebrelor vase canaelate gasite si la Troia, pline cu miere, ceara, cereale, sau arme din fier dar si unelte agricole de arama si sclavi in sec.V a.H., cand Sparta era angrenata in razboaiele medice, peloponeze sau cu persii.
Faptul ca misiunea formata de cei mai cunoscuti eroi ai lumii grecesti dar si din diplomati si personalitati cunoscute de lumea Hiperboreeana a primit denumirea de Argonautica, ne determina sa consideram ca ea s-a constituit sub patronajul primului templu zidit si inchis spartan (si primul din lumea greaca), care a fost construit in Argos. In acest caz, membrii misiunii au devenit slujitori-argonauti ai acestui templu. Desigur ei au depus juramant ca vor aduce Lana de Aur, (Paladiu), obiect sfant al grecilor, in acest Templu din Argos. Pana la construirea acestui Templu sacrificiile zeilor se faceau in aer liber, in paduri sacre, astfel ca Paladiu, din momentul construirii templului putea fi adapostit, ocrotit intr-un spatiu inchis ,,sub cupola templului” cum ne informeaza Epopeea.
Expeditia formata din cei mai mari eroi ai epocii, mai mult ca sigur ca s-a oprit in cetatea getica Arganum, pentru a aduce salutul Argosului si pentru a se informa de calea cea mai scurta pana la resedinta regelui Aete. De la inceput, mica cetate este informata ca rolul expeditiei este petirea Medeei, fiica regelui Aete.
Argonautilor li s-a indicat calea cea mai sigura pe care urmau sa ajunga la cetatea Dio, prin intrarea in lacurile ce comunicau cu marea si mai apoi prin cel mai vechi brat al Istrosului ce ii ducea in amonte, in siguranta, pana la Cetatea Dio.
In legatura cu relatiile ce le aveau getii cu Templul Argos, trebuie sa amintim faptul ca istoricii greci descriau modul cum era trimisa ,,Parga” primele produse recoltate de hiperboreeni, la Delfi, in cinstea lui Apolo Hiperboreanul, impachetatate in paie, terestru, de la un trib la alt trib. Un astfel de comert terestru, s-a facut de getii nord dobrogeni cu produse neperisabile, grau, miere, fructe, in cosuri si rogojini de papura .
Getii aduceau aceste ofrande la templu din Delfi deoarece aici a fost construit de catre Hiperboreeni primul templu in cinstea lui Apolo. Am vizitat Delfi, ocazie cu care am intrat si in muzeu, unde am ramas ,,interzisa”, neputand sa-mi iau ochii de la doua schelete de cai reconstituite in marime naturala din cate imi spunea ghida, cu harnasamente de argint si bronz dar si de piele. Ea era foarte placut impresionata de uimirea mea dar eu imi reveneam destul de greu privind la caii imensi ce apartinusera aceleeasi rase ca acelor ce au participat la razboaiele troiene.
De remarcat este faptul ca principalele legaturi cu lumea egeniana aveau loc si pe mare, cu toate primejdiile ce trebuiau infruntate. Orice corabie, cand ajungea la gurile Marelui Oceanos, oferea cate o capra templului lui Apolo de pe insula Leuche (insula Alba, a Serpilor), ca multumire pentru reusita calatoriei.
In acest context, inteleg sa subliniez faptul ca si in conditiile in care Marea Neagra era neospitaliera, tarmul vestic al acesteia era bine populat si implicit aparat. Popoarele mesopotaniene, desigur faceau piraterie in estul marii, in nordul si partial in sudul acesteia, in conditiile in care existau brese in apararea acestor coaste.
Este cert ca pe coasta vestica aceste brese nu existau, distanta pe o mare cu destule furtuni fiind un impediment suficient ce ar fi facut ca popoarele mesopotaniene sa nu se avante pana in apropierea acestor limanuri.
Abia tarziu, dezvoltarea acestor teritorii, cu terenuri fertile au determinat o mare invazie a lui Darius in sec.VI a.H., in conditiile in care tinutul dintre Tigru si Eufrat era lovit de o seceta crunta.
Trebuie subliniat ca intre cele trei temple inchinate lui Apolo, cel din insula Leuche, a serpilor, cel din Argos si cel din Delfi, existau relatii stranse, in principal sacerdotale, astfel ca nu a fost o surpriza venirea Argonautilor in cetatea de veghe getica aninata pe Dealul Dolosman.
Grecii aveau un respect deosebit pentru hiperboreenii ce locuiau in nordul Istrului deoarece de aici primisera ei pe zei, pe bunica Rhea, pe Mama Geea, pe Letona si copiii ei Apolo si Artemisa, pe zeita Tetis si Ahile, pe fiicele Marelui Oceanos, mame ale regilor si eroilor cetatilor grecesti si nu in ultimul rand pe Dionisos, zeu al vegetatiei, ce moare iarna si invie primavara! (v.Iliada- elogiu Herei din cantul XIV).
POVESTEA
Priscus, print din Beotia, fiul regelui Athamas este avertizat de un berbece nazdravan, ca tatal lui, la instigarea sotiei Ino, mama vitrega a printilor Priscus si Hele, ii va sacrifica.
In aceasta situatie, berbecele nazdravan cu lana de aur si ,,coarnele imbelciugate” le ofera printilor posibilitatea de a-i transporta in tara Aienilor din nordul Istrosului, la bunicul lor Oceanos Pontos (Dunarea).
Priscus cunostea ca berbecele era fiul lui Hermes, a carei mama Maia fusese regina Hiperboreenilor, in Dacia existand monede batute cu chipul ei din vechime, anterior zamolxismului.
In aceasta situatie, Priscus avea incredere in berbecul nazdravan ca ii va duce in tinutul unde mama lor care i-a nascut, repudiata fiind de rege avea acum mosiile si posibil chiar si palatul. Densusanu localizeaza palatul la poalele muntilor Colti ai Buzaului, din cercetarea baladelor folclorice si a legendelor acestor locuri despre doamna Nega, Nefele.
In timpul transportului deasupra trecatorii in Marea Neagra (Bosfor), Hele vazand probabil vartejurile si valurile inalte, ameteste, cade si se ineaca. De atunci, stramtoarea a capatat denumirea de Helespont.
Ajungand in tara Aienilor, tinutul tribului Colchi, Priscus sacrifica berbercele la raul Phyxios in onoarea zeului fugii. Raul slujea zeului fugii, deoarece curgea deosebit de repede si vijelios. Raul Buzau are aceste caracteristici.
Getii, cu limbajul lor de fier, cum ii caracteriza Ovidiu, numea acest rau, Boxzios – Buzau.
Lana de aur al berbecelui nazdravan i-a fost oferita regelui ce domnea in acel moment peste aceste tinuturi in pastrare.
Dupa ce moare regele Athamas, pentru a fi recuperata Lana de aur, Minias, ajuns rege al Beotiei (Sparta), care fondase orasul Oceanos, accepta propunerea templului din Argos de a organiza expeditia celor 54 de tineri eroi, condusi de fiul sau Iason.
Printre cei mai reprezentativi se numara fiul lui Licurg, primul legislator al democratiei antice, creatorul constitutiei Spartane. Fiul lui, participant la expeditie, a fost contemporan cu Homer.
Castor si Polux, fiii gemeni ai lui Zeus si ai Ledei Dioscurii erau patronii cetatii Dioscuria, (Dinogetia). Leit fiul lui Alector, Orfeu cantaretul, Zete si Calais fiii lui Boreas, Thezeu, dar mai ales puternicul Hercule, erau eroi cunoscuti Hiperboreenilor.
De fapt mai toti membri expeditiei erau nepoti, stranepoti ai Zeului Oceanos, respectiv Istros. Mai mult, regele Minias era fiul unei fiice a Zeului Oceanos, fiind deci var cu Aete si el fiu al unei fiice a lui Oceanos, rege in Tara Aia.
In Dobrogea pana in secolul douazeci inca mai era cunoscut denumirea de aian, om de-al locului, al acestui pamant (pentru a se deosebi de alogeni).
In istoriografia turceasca din secolul al XIX-lea acest termen este folosit pentru conducatorii cetatilor din Dobrogea, pentru a se proba ca sunt bastinasi, nu venetici.
Aparent, expeditia trebuia sa fie pasnica, lana de aur urmand sa fie restituita spartanilor prin intelegere, ea fiind un paladiu (obiect sacru) al acestora, deoarece ei considerau ca sunt inruditi cu triburile trace din nordul Dunarii.
Din legendele grecesti aflam ca, la plecarea zeilor din Hiperborea, au lasat in grija Hiperboreenilor cele trei paladiuri: merele de aur, ciuta cu coarnele de aur si lana de aur.
Pana la plecarea Argonautilor, Panteonul grecesc reusise recuperarea merelor de aur, pe care Mama Geea le-a inmanat Herei cu ocazia casatoriei cu Jupiter-Zeus.
Acest paladiu a fost pastrat de Hiperboreeni intr-o insula din apropierea Cataractelor Istrosului. Popoarele Doriene, stramosii spartanilor, cand au trecut fluviu Oceanos, au avut incredere in Hiperboreenii ce au refuzat sa plece in Sud in necunoscut, promitand ca vor apara aceste obiecte sfinte.
In realitate, tema legendei Lanii de aur poate fi mult mai prozaica, respectiv caierul, din fir de aur tras, a consituit o plata pentru salvarea printului Priscus sau ca o chezasie pana la plata pretului datorat acestui act de salvare.
Expeditia a fost organizata in contextul in care in Schitia domnea un alt rege Aiete, fiu al tarii, Aia. Aceasta informatie o aflam de la Hesiod, cel ce a trait cel mai apropiat de eveniment si care l-a auzit recitand poema pe Homer.
Acest rege puternic, fara temeri, parasise cetatea Dia, din dreapta Istrosului, mutandu-se pe malul stang al fluviului, mult mai aparat de inundatiile ce le suporta deseori cetatea agricola si mestesugareasca din dreapta fluviului.
Mai mult, aceasta noua cetate a fost numita tot Dia, ea devenind cea mai stralucitoare resedinta a regelui unei uniuni de triburi ce locuiau pe ambele maluri ale Istrului. Cetatea din stanga Istrosului ajunsese celebra datorita cantitatilor mari de aur folosit la utilarea ei, la placarea zidurilor, la dublarea portilor si usilor de Bronz cu aur.
Cea mai fabuloasa descriere a acestui palat o au Orfeu, participant la expeditie si Apoloni Rodiu, poet, folclorul romanesc retinand cu foarte mare acuratete in balade si colinde, frumustile palatului regal!
Balada Titanilor (tatari cum se spune in balada), surprinde prin faptul ca face o descriere exacta a corabiei Argos, ,,poleita cu aur, cu postav verde invelita, la care vasleau 50 de titani” (in realitate 54). ,,Ei vinea incet, incet de la Dunare-n Siret”. “Ei vin in petit, condusi de Aga Soliman (Iason)”. Descrierea palatului bogat este fabuloasa, de neinchipuit , epopeia culta apropiindu-se de aceasta descriere.
In aceste conditii, organizarea expeditiei sub un motiv religios dublat si de cererea in casatorie de catre Iason a Medeei, fiica regelui Aete, a fost cel mai bun paravan pentru a incerca furtul nu numai a ,,lanei de aur”ce fusese data in pastrare, ci si a unei cantitati de aur ce ar fi justificat efortul.
Desigur ca Spartanii cunosteau sursa imbogatirii lui Aete, respectiv colectarea din rauri a aurului aluvionar ce era din abundenta pe raurile Hiperboreenilor. Cel mai important rau al lor era numit chiar raul pe care se transporta aur, Alutus (Oltul).
Iason nu a putut cadea la o intelegere cu Aete sa i-o dea pe Medeea de sotie. Ca zestre, a solicitat cateva sute de piei de oaie turcana, puse in ape usor curgatoare, sau cel putin pe cele puse la uscat, in vederea scuturaii bobitelor, a micilor pepite si a prafului de aur.
Aceste pielicele, puse la uscat in fapt, pe crengi mari aflate la sol cu ramuri si ramurici, erau pazite de viperile cu corn, asa cum apare pe o pictura a unui vas grecesc, sub care isi gaseau umbra necesara agilele reptile, in zilele dogoritoare.
Vasul se afla la institutul de arheologie din Germania adus de marele istoric si arheolog Theodor Mommsen (Densusanu, pag 549). Pe acest vas este descrisa lupta argonautilor cu o vipera cu corn. Medeea, venita in ajutorul acestora, poarta o haina cusuta cu modele istriene -de la Istros, asa cum si azi femeile de la sudul Carpatilor poarta aceasta piesa de imbracaminte.
Tesuta din lana alba, pe care sunt cusute modele florale sau geometrice, ea facand parte din costumul popular in zilele racoroase.
Vasul are ca terminatie un desen ce infatisaza un rau mare, in el innotand pesti de apa duce, fluviali si calcani ce uneori intra in fluviu cand apele sunt mari. In acea perioada, in urma cu mai bine de 3.000 ani marea era mult mai apropiata de fluviu.
Acum doua zile la TV este prezentat un filmulet in care doi delfini jucausi au intrat intr-un fluviu cu apa dulce, simtindu-se foarte bine. Artistul antic a surprins o astfel de scena!
Aceste elemente intaresc ideea ca aventura argonautilor a avut loc aici, pe malul Dunarii si nu pe malul estic al Marii Negre unde niciodata nu a fost atestata o cetate cu o vechime de peste 3.000 ani numita Dioscuria detinuta de un rege cu numele de Aete.
Artistul cunostea ca aici cresteau stejari falnici in care erau puse la uscat pieile pline de aur. La poalele Muntilor Macin supravietuieste si azi un stejar multicentenar in localitatea Greci.
De precizat ca vipera cu corn traieste numai in sud-estul Europei, nu si in Grecia. Arealul ei nu se intinde dincolo de Balcani. Sigur este ca acest animal nu a trait si nu traieste in Caucaz. Artistul antic-grec a cunoscut foarte bine aceasta reptila, chiar din tinutul Hiperborean.
Densusanu face si remarca ca numai berbecii carpatini au coarnele rasucite (inbelciugate) in interior precum cochilia melcului. Coarnele berbecelui cu lana de aur ce l-a transportat pe Priscus, ce apare pe un alt vas grecesc, au exact aceasta forma (Densusanu pag. 591).
Trebuie subliniat ca nicio alta rasa de berbeci nu are aceasta forma, cu exceptia berbecului carpatin, cea mai veche rasa din punct de vedere genetic, turcana romaneasca, asa cum a stabilit o banca de gene germana.
Argonautii au hotarat sa fure pielicelele, in complicitate cu Medeea, preoteasa ce putea hipnotiza aceste viperele cu corn, otravitoare. Izbitor de asemanatoare este panta pe care coboara Medeea redata pe vas cu o panta dezgolita a Muntilor Macin.
In antichitate, toate preotesele geto-dace, in cursul ritulurilor religioase foloseau vipere vii.
Aici, in Dobrogea sigur aceste vipere au fost aduse si crescute in templele Zamolxiene in scopul desfsurarii acestui ritual. Ele inca mai supravietuiesc in acest areal chiar daca sunt vazute foarte rar.
Cert este ca inca se mai intampla accidente de muscatura a acestui sarpe daca nu esti atent cand mergi, mai ales pe carari insorite.
Tarziu, Deceneu a interzis aceste practici, deoarece existau foarte multe decese datorita muscaturilor de vipere, pentru care nu exista antidot.
Deceneu a fost cel care a introdus folosirea bratarilor de aur, care imitau vipera cu corn pana la detaliu, in ritualurile religioase la daco-geti. In muzeele din Georgia nu am vazut nicio bratara de aur care sa imite vipera cu corn.
Iason nu si-a pus imediat planul in aplicare, ci s-a supus la incercarile cerute de Regele Aete oricarui petitor al unei printese.
Printre ultimile incercari a fost lupta cu un balaur local a carui dinti otravitori s-au imprastiat in tarana, din ei crescand oameni uriasi.
Medeea, care cunostea aceasta fermecatura i-a spus lui Iason sa arunce pietre intre dintii balaurului, pentru ca oamenii ce rasareau sa se bata cu ele pana se omorau. Aceasta legenda in parte este adevarata deoarece in Muntii Macin inca mai vietuieste timid un ,,balaur”, sarpele “Elaphe Sauramates”, contemporan cu dinozaurii, ce ajunge usor la 2 m si 50 de cm. Pielea gatului are tepi greu observabili, deosebit de otravitori chiar si dupa moarte. Aceasta traditie orala, privind perii otravitorii, am aflat-o in Sf. Gheorghe localitate de granita pe malul marii. Mi s-a povestit ca un granicer, in timpul noptii, a impuscat un sarpe de aproximativ 3 m, pe care l-a la prins de gat sa-l transporte.
La scurt timp soldatul a murit otravit. Un astfel de sarpe a fost vazut de o familie ce a incercat sa culeaga flori de soc, in padurea Somovei, in urma cu 40 de ani la cel putin 50 Km de locul infruntarii de catre Iason. Acest eveniment sustine poveste granicerului din Sf.Gheorghe.
Zoologii sustin si ei ca sarpele are un traseu prin Dobrogea pentru imperechere, femela intorcandu-se sa depuna oule in Rezervatia Macin.
Daca a existat o astfel de incercare a lui Iason, ea s-a petrecut sigur in partea dreapta a Dunarii, la poalele Muntilor Macin, aici duritatea pietrei fiind recunoscuta.
Hitler cunostea aceasta duritate, ceea ce l-a determinat ca la stadionul din Nurnmberg sa puna o bila apreciabil de mare, cioplita din granitul verde al Muntilor Macin. Hitler a folosit aceasta piatra si in Munchen, cuibul fascistilor germani.
Pentru a simboliza trainicia si duritatea fascismului, Musolini a placat si el cladiri faraonice, intr-un stil inconfundabil, cu marmura roz de la Macin. Gara din Medgidia este construita cu piatra din cariera poetului francez Lamartin din Muntii Macinului.
Cert este ca, datorita acestei legende ce a circulat sute de ani, cetatea lui Aete, Dia-Dioscuria orasul venerabil al Aienilor, asa cum apare pe inscriptiea unor monede gasite in ruinele cetatii, a capatat numele de TERRI-GENNA, cetatea uriasilor ce rasar din pamant (tarana), cum spune Densusanu.
Cetatea si-a pastrat numele Terighina, pana in secolul XIX cand din ea se mai scotea piatra pentru zidirea unor biserici in Galati si Braila.
Cetatea agricola, mestesugareasca din dreapta Dunarii, Dinogetia a devenit Dava Zmolxiana apoi castru roman iar in present de aproape 100 de ani, santier arheologic. SIC TRANZIT GLORIA MUNDI !
Aceasta cetate inca se mai pastreaza, asa daramata cum a fost in sec. XIII d.H. de tatatri, mongoli, care ii cunosteu faima de peste 2.000 de ani.
Trebuie sa mentionez ca si B.B.C. recunoaste sustinerea lui N. Densusanu privind intoarcerea Argonautilor pana au ajuns in Marea Adriatica, schimband insa traseul, cu ocolirea Italiei!
Intoarcerea Argonautilor pe Dunare in sus, intareste ipoteza, ca ei au mers pe aceasta ruta pentru a ajunge la locurile de recoltare a aurului aluvionar de pe raurile ce taiau Muntii Carpati si nu pentru ca nu ar fi putut iesi in Marea Neagra.
Ei aveau posibilitatea sa se ascunda in baltile pline de stufaris si papura, continuand pe raul Taita pana in Golful Halmiris, unde ar fi fost usor sa se departeze rapid si sa iasa, in mare. Numarului mare al membrilor echipajului si mai ales a experientei acestora in navigatie, experienta recunoscuta a grecilor, cu mult inainte de razboiul Troian, putea face usoara iesirea la mare:
,,Asa deci si prin urmare, ei faceau comert pe mare,
Prin urmare si asa deci, este vorba despre greci”.
Grecii, mai ales membrii echipajului care aveau legaturi stranse cu hiperboreenii, stiau ca puteau sa intre si pe acea vale, numita acum Valea Carasu, o vale navigabila in antichitate, cu varsare in mare in golful actual al Tuzlei.
Folosirea acestei cai facea inutila ocuparea tuturor gurilor de iesire a Istrului in mare, de catre Aete, asa cum prevazusera si Argonautii.
Ei au ales o alta cale dar nu intamplator, mai ales ca Aete destul de tarziu si-a dat seama de fuga lor, insotiti nu intamplator de Medeea.
Argonautii, dupa ce au ridicat pielicelele cu aurul strans lipit pe mitele aspre a lanii turcana din zona izvoarelor Jiului, au ajuns pe raul Strei apoi in Mures, Tisa si de acolo in Dunare, evitand astfel Cataractele Dunarii. Multa vreme in antichitate s-a crezut ca acest rau, Streiul era un al doilea brat al Dunarii ce se varsa in Adriatica. Ca plutind pe Strei, Mures si Tisa se putea ajunge in Adriatica tot ce e posibil, dar sigur Streiul nu constituia un al doilea brat al Istrosului.
Aceasta este ruta avansata de Densusanu preluata de B.B.C.
Desigur, ca ar fi fost mai usor sa pluteasca in susul fluviului numai o mica portiune si sa intre pe Valea Carasu, decat sa vasleasca in contra curentului pana la varsarea Jiului in Istros si de aici pe Jiu in sus, daca scopul lor nu ar fi fost furtul aurului de la izvoarele Jiului.
Argonautii au facut acest efort, de a pluti in susul Istrosului, pentru un profit considerabil, acela de a scutura pieile pline de aur ale bastinasilor.
Scopul mercantil al expeditiei transpare izbitor din descrierea palatului regal din care “iesea vapai, soarele fiind inchis in acest palat, Aete se plimba intr-un car de aur inconjurat de raze ca un soare datorita stralucirii hainelor tesute cu aur” ( folclor romanesc). Palatul era inzestrat cu instalatii, toate din aur faurite de Zeul Vulcan (Hefaistos), care nu ar fi catadixit sa lucreze pentru oricine , el avand comanditari numai zei, pana la Aete, caruia i-a facut acest hatar numai datorita bogatiei lui in aur.
In Georgia nu exista o astfel de traditii a activitatii lui Vulcan in aceea parte de lume! Aici la noi Vulcan a locuit, a faurit timp de 7 ani, posibil si pentru a construi acei roboti, femei din aur, care il transporta si-l serveau pe zeu-Hefaistos (cantul XVIII-Iliada).
In cant, dupa ce mesterul elogiaza Marea Neagra, THETIS, asistam la o prima descriere a unor roboti in literatura universala si chiar in cea stiintifica:
,,…..Si schioapata …purtat (VULCAN) de vartejul de slujnice
Toate din aur-dar parca erau chiar fecioare in viata;
Au minte-n ele si glas sa graiasca ca semenii,
Au si putere si stiu sa lucre ca si nemuritorii….”
Vulcan a locuit si a mesterit in zona aurifera a tarii noastre, un munte purtandu-I numele. Legendele limiteaza aceasta activitate la 7 ani. Cred ca au fost mai multi, in mai multe etape.
Din modul de descriere a faptelor in epopee izbucneste invidia, dorinta si incrancenarea de a pune mana pe aceste bogatii.
Dar, cel mai mult convinge alcatuirea echipajului, din cei mai buni luptatori: Hercule, Iason, Thezeu, din personalitati mult iubite si appreciate de Hiperboreeni, fiii inaripati ai lui Boreas, Orfeu, si nu in ultimul rand, straluciti intelepti, diplomati de netagaduit, cum sunt patronii spirituali ai cetatii Dioscurii: Castor si Polux sau fiul lui Licurg, cel care a fost si principalul reper al teoriei mele, pentru a stabili cat mai exact epoca in care a avut loc acest imemorabil eveniment.
Descrierile marilor poeti ai antichitatii au fost facute pentru a elogia eroismul participantilor si a face scrieri mult prea fanteziste, a unor locuri si semetii aproape necunoscute sau inventate, pentru a impresiona si pentru a se remarca ca poeti nemuritori.
In niciun mod poetii antici nu ar fi putut defaima ca talhari o societate atat de aleasa, nobila si eroica cum erau argonautii. Ceea ce au si reusit.
De altfel, in epoca, fapta de a jefui bogatii era acceptata ca un act eroic, daca aveai un pretext bine cosmetizat.
Mai realiste se dovedesc baladele din folclorul romanesc, chiar daca au fost adaptate la timpul in care au fost create, ele referindu-se exclusiv la venirea argonautilor, la maretia regelui Aete, la incercarile la care era supus orice petitor al unei printese.
Aceste balade sunt optimiste, pline de admiratie pentru capacitatea oamenilor de a crea frumosul si utilul.
Aete era ,,Badiu “ sau ,,nunul mare” si nu un rege inabordabil si meschin care refuza daruirea unei zestre corespunzatoare rangului si personalitatii Medeei, printesa a unui neam bogat, o mare si recunoscuta tamaduitoare si fermecatoare prin forta gandului si a concentrarii.
Trebuie remarcat ca epopeea Argonautica a impresionat atat de mult poporul roman, popor al acestor meleaguri, incat mii de ani au fost povestite si cantate, aceste fapte eroice prin viu grai, pana la alfabetizarea in masa a locuitorilor acestor meleaguri, pline de eroism.
Medeea a devenit eroina de colinde cantate in Dobrogea si in stanga Dunarii. Ea e descrisa ca o printesa frumoasa ce sta intr-un leagan de argint ce coase-chindeseste langa o fantana cu trei izvoare de aur. Spre ea se indreapta un caiac cu postav verde invelit, pe deasupra poleit. Pag 584 – Densusanu.
Remarc inca odata ca in Georgia, pe care am vizitat-o special in acest scop, nu mi s-a confirmat existenta unui astfel de folclor.
Singurul argument a fost acela ca numele de Medeea este destul de folosit. Nu mi s-a dat nici un exemplu in acest sens, o personalitate artistica, stiintifica sau a unor femei din preajma noastra .
Sustin ca N. Densusanu a stabilit corect locul unde s-au petrecut aceste evenimente, respectiv in cetatea Dia, situata pe malul stang al Siretului, aproape de varsarea in Dunare, deoarece ea a figurat pe hartile si scrierile geografice ale lui Ptolemeu, cu denumirile de Diogenia sau Dinogetia.
Pe o moneda descoperita in ruinele Tereghinei si descrisa de Cezar Boliac, exista litera Delta greceasca ceea ce confirma numele de Dioscuria si a cetatii de pe malul stang al Dunarii. Cu numele de Dioscuria situata pe malul drept apare si pe o Harta a lui Plinius. Azi, dupa 3.000 ani Dia, Dioscuria, Dinogetia rezista inca timpului si nepasarii umane.
In nicio harta antica nu a fost mentionata o cetate Dioscuria pana in sec. IV a.H. pe coasta estica a Marii Negre!
Numele de Tereghina a aparut mult mai tarziu, ca urmare a folclorului din care rezulta ca acolo au crescut uriasi din tarana, Tere-Genus.
Acest nume inca il mai purta aceasta stralucitoare cetate in anii 1835-1840, impresionand atat de mult pe rusi, care au facut si sapaturi.
Aceasta activitate arheologica a fost deosebit de fructuoasa pentru ei, metopele, statuile, monedele, placile votive, fiind transportate la Kiev, Moscova sau Odesa. In anii 1850 se scotea piatra din cetate pentru constructii civile, in Braila si Galati.
Rusii au facut si o descriere a ruinelor cetatii si chiar o schita care se afla in tomul lui Densusanu. (Densusianu pag. 538, 539 – 545).
Schimbarea cursului Siretului si inundarea unei suprafete mari de teren face imposibila localizarea aceste cetati. Totusi cartiere din Galati poarta denumiri de Tiglina, amintind de celebra Tereghina, sora mai mica a Dioscuriei, Dinogetia.
Numele de Dinogetia a continuat sa-l detina cetatea modesta agricola si mestesugareasca de pe partea dreapta a Dunarii de mai bine de 3.000 ani
Asa cum am spus, ea a devenit dava Zalmoxiana, castru roman-distrus de tatari, bulgari si de 100 de ani santier arheologic.
Cu privire la localizarea evenimentelor in Caucazul Asiatic, subliniez inca odata ca toti, absolut toti, poetii care au compus Argonautica, de la Homer pana la Ovidiu, au sustinut ca evenimentele au avut loc in Caucazul Scitic – Dobrogea.
Toti istoricii si geografii au sustinut si au pozitionat pe hartile antice, ca Muntii Caucaz se intind de la Marea Indiei pana la cataractele Istrosului. Ultimul istoric, Iordanes, in secolul al VI d.H., in istoria lui despre Goti-Geti, a relatat ca: Muntii Caucaz se intind de la Marea Indica avand doua ramuri, un lant se prelungeste catre Siria, iar altul coboara pana la Pontul Euxin, trece prin Scitia (DOBROGEA) si atinge cursul Istrului pana la cataracte”. Aceasta descriere confirma legenda cunoscuta in Dobrogea, ca aceasta regiune este aparata de cutremure de muntii ce trec pe sub Marea Neagra.
De ce Argonautii au inteles sa mearga in Caucazul Scitic?
Raspunsul il avem dat chiar de Homer in Iliada, in cantul XIV, in care Hera o convinge pe Afrodita sa-i dea centura ce poate sa o faca irezistibila, pentru a mijloci pacea intre batranii zei :
,,Da-mi-l pe vino incoace, cu nurii iubirii, cu care
Tu ii infrangi pe cei muritori, si toti nemuritorii!
Caci ma voi duce sa vad, la hotare de rodnica glie,
Pe Oceanos, cel ce-i zeilor tata si sotia sa Tethis,
Tatal si maica ce-odata la ei in palat ma crescura,
Cand m-au luat de la Reia, iar Zeus cel tare pe Cronos
L-a azvarlit sub pamant si sub marea cea plina de roada.”
Aflam ca aici, la Oceanos-Istros, intr-un tinut plin de roada, locuiau marile neamuri, rudele apropriate a zeitatilor, regilor si reginelor, semizei ai grecilor.
In mod firesc, atat Priscus cat si Argonautii au avut ca bunici strabunici, tot acesti zei, descendentii ai lui Oceanos la care ar fi putut gasi adapost si ajutor, si nu in locuri sterpe de ,,roada” si lipsite de rudele ce i-ar fi putut ajuta.
Berbecul nazdravan nu-l putea duce pe Priscus la celalalt capat al marii, care pe atunci era o mare neospitaliera, ea fiind controlata de asiro-babilonieni, care nu au permis roirea unor semetii straine de a se aseza pe malul marii controlata de ei.
Grecii au putut sa migreze pe coastele nordice si estice ale Pontului-Marea Neagra abia in secolul IV a.H. cand in sfarsit Alexandru Machedon reuseste sa-i infranga pe persi, Asiro-babilonienii fiind deja istorie la acea data.
Toti poetii Argonauticii au precizat ca faptele descries de epopee s-au intamplat in Caucazul Scitic.
Toti geografii antici considerau ca o ramura a Muntilor Caucaz trece pe sub mare ajungand pana la cataractele Istrosului.
Pe o harta militara a lui Traian erau trecuti in Dacia, Muntii Caucaz, cei meridionali care se terminau cu Muntii Atlas, Muntii Oltului (Alutus).
Cea mai completa descriere a Muntilor Caucaz o are Iordanes in Istoria Gotilor, a getilor, care spune ca Muntele Caucas, incepe la Marea Indica, se prelungeste catre Siria, intorcandu-se spre miaza-noapte, coboara in Pontul Euxin, trece peste Scitia (Dobrogea) si ajunge sa atinga cursul Istrului.
Am avut curiozitatea sa verific daca in Marea Neagra exista o dorsala muntoasa ce se uneste in est cu Caucazul Asiatic si ajunge pana in Dobrogea.
Da, in Marea Neagra exista aceasta dorsala (v. Sa intelegem planeta noastra Tera, pag 60 – Ed. Ad libri 2003).
Cele trei animale ce apar pe vasele grecesti referitoare la Argonauti: berbecele cu coarnele ,,imbelciugate”, vipera cu corn si balaurul din vremea dinozaurilor traiesc numai in arealul central-european. Aceste animale sunt unicate, ele nedepasind Muntii Balcani, Marea Neagra si nici muntii Alpi. In concluzie ele nu au trait niciodata in Caucazul Asiatic.
Toate aceste argumente duc la o singura concluzie: evenimentele Argonauticii s-au petrecut aici in Dobrogea.
EPILOG
De mii de ani s-a create traditia ca grecii sa-si gaseasca un refugiu la nord de Dunare in vremuri de restriste!.
Migrarea cetatenilor din marile cetati grecesti s-a produs ca urmare a faptului ca populatia se inmultise,pamantul fusese acaparat de marii potentati, iar oameni pregatiti, scoliti, buni mestesugari au ajuns la limita saracii. In aceasta situatie au raspuns chemarii regilor conducatorilor de triburi din Scitia incepand cu tatal lui Zamolxe, la sfarsitul sec.VII a.H,p de a se aseza pe malul vestic al Pontului Euxin.
Coloniile, infiintate aici fiind benefice ambelor popoare.
Roirea grecilor a continuat pana in epoca moderna spre tarile din nordul Dunarii-Istros.
Enumar :- in evul mediu plecarea aristrocratiei din Capadocia ,si din Rumlenia, Constantinopol, odata cu cucerirea acestor teritorii de catre turcomani. Aceste familii ce au dat imperiului Roman de Rasarit ,imparati, comandanti de osti si-au gasit refugiu in Tarile Romane, formand o aristrocratie inteligenta, patriota pentru aceste camine ce le-au primit-Cantacuzinii, Paleologii Ghiculestii etc.
Au urmat patriotii greci ce au organizat miscarile de eliberare nationala, dezvoltand aici, afaceri mari in acest scop.Eteria asociatie si apoi miscare puternica de eliberare nationala care impreuna cu miscarile din Tarile R omane au dus la desfiintarea domniilor fanariote iar in Grecia, chiar la eliberarea de sub autoritatea Otomana.
Oricarui roman ce merge la Atena i se arata cea mai frumoasa strada din capitala, numita Bucuresti, pe care se afla si Ambasada Romanie. Este condus intr-un muzeu-casa memoriala a unui mare om de afaceri ce s-a imbogatit in Bucuresti, averea lui fiind folosita in miscarea de eliberare.
Romanii in Grecia se bucura de cel mai mare respect,pe care grecii il si motiveaza !!!
Nu in ultimul rand primirea refugiatilor urmariti de catre Dictatura Militare instaurata dupa 1960.
In Romania si-au gasit adapost ,locuri de munca acesti napastuiti a caror copii au putut sa invete carte sa, devina specialisti in diferite domenii.
Dealtfel, dupa formarea statelor romane, multe etnii,personalitati,fugarite si-au gasit adapost pe aceste pamanturi bogate, cu oameni primitori si plini de compasiune.
Acum cand scriu aceste randuri,romanii si-au aratat din nou compasiunea fata de aceste ,,rude” prin participarea eroica a pompierilor romani la stingerea incendiilor catrastrofale produse pe insule si in apropierea Atenei.Un locuitor din Grecia caruia pompierii romani ii salvasera casa si afacerea le multumea pompierilor spunand:romanii sunt fratii nostril stim ca ei ne vor ajuta ori de cate ori avem nevoie!Nu stiu daca s-a referit la aceasta rudenie figurativa sau cunostea ca ei si Zeii lor au venit de la Oceanus-Istros! Cert este ca genetic s-a stabilit ca avem o legatura de fratiietate.
Elena Patrascu, 2021