Am sa va povestesc legenda Niculitelului, asa cum a ajuns ea la mine, de la niste oameni din sat, in 1975, cand am ajuns prima data acolo.
Astfel, tarziu, in epoca moderna, mai multi copii se jucau ,,cutitasul” in timp ce pasteau mieii pe valul de pamant de langa satul de atunci. Un val de pamant realizat de comneni, similar celui din sudul Dobrogei, pe care ma jucam si eu in copilarie si pe care il numeam, din nestiinta, „Valul lui Traian”.
La un moment dat cutitasul se infige in pamant pana la prasele, scotand un zgomot metalic. Copiii curiosi au sapat si nu mica le-a fost mirarea cand au ajuns la o cruce de fier. Vestea a ajuns rapid in sat, pana la preot.
In momentul acela s-a incercat o prima dezgropare a bisericii de catre localnici, care nu a reusit, mai ales ca nu si-au dat seama unde se afla usa.
Bisericuta svelta si frumoasa nu respecta intocmai canonul de a fi asezata pe axa E-V.
Ulterior, o miscarea tectonica a dus la ruperea valului si tasnirea unui izvor din spatele stancii dealului vecin, lucru care a descoperit si usa din fier care e pastrata si in prezent fixata in acelasi loc in biserica.
Cu preotul in frunte satenii au inceput din nou sapaturile, pana si-au dat seama ca e o biserica cu acoperisul prabusit, care avea usa incuiata, dar cu cheia in broasca.
Cu toate ca au incercat sa o deschida a fost imposibil.
Dar preotul nu a renuntat usor. Isi facuse chiar un obicei ca inainte de a merge la slujba, sa incerce sa deschida usa bisericii ingropate.
Si ca in orice legenda buna, iata ca si la noi, dupa cateva luni, in ziua de 5 iulie, cheia bisericii s-a miscat pana la capat si a deschis usa din fier neverosimil de usor.
Cautand in calendar ce sfant se praznuia in acea zi, preotul a aflat ca era Anastasie Atonitul.
Impreuna cu comunitatea a hotarat sa refaca si sa resfiinteasca biserica cu hramul acestui sfant.
Totusi de ce Sfantul Anastasie a ales mica bisericuta de la Niculitel ca loc de praznuire?
Eu nu cred ca este ceva intamplator.
Viata monahala a inceput pe muntele Athos in secolul IX d.C., intarindu-se cat, de cat in sec. X . d.C.
Pe muntele Athos ajungeau crestiinii ce cautau linistea, posibilitatea de a medita, si nu de putine ori, posibilitatea de a-si vindeca sufletul in urma unei traume ce ar fi pus la indoiala in credinta. Precizez ca in acea perioada Dobrogea era calcata de numeroase hoarde fara de credinta.
Sf. Atanase, oare a suferit si el o astfel de trauma?
Nu cumva hotararea de a se ingropa Biserica in sec XI, in care slujea, a constituit motivul pentru care a ajuns in ,,sihastrie”?
Pentru vremea aceea Muntele Athos era considerat un loc in care rar te intalneai cu cineva. Asa ca totul ce este posibil!
Forta spiritului ,,nevoitului cuvios” totusi a vrut sa se intoarca pe aceste locuri, poate si pentru ca in prezent crestinismul nu mai este in pericol de a nu avea adepti.
In prezent biserica este inchisa dar, in fiecare an, in aceasta zi usa i se deschide din nou si se desfasoara liturghia praznuirii lui Atanasie Atonitul.
De la aceasta intamplare s-a nascut si legenda numelui localitatii .
Pentru ca, pe copilul ce a gasit biserica prin aruncarea cutitasului (cu rasucirea a doua degete, aratatorul si degetul mare), il chema Niculita. Numele vechi al asezarii, Monastire, amintea de o manastire.
In acest secol, Dobrogea a suferit lovituri ingrozitoare, urmare a navalirii mongolilor lui Gingis-Han si a tatarilor ce-i insoteau.
Denumirea de Monoster practic a fost uitata deoarece nu mai exista nici o manastire. Dupa trecerea vremii, asezarea a fost numita ,,La Biserica lui Niculita” ca mai tarziu sa fie denumita NICULITEL.
Sunt convinsa ca denumirea veche facea referire la Complexul monahal ce adapostea cripta martirilor, ce nu a putut fi dezgropat in intregime pana in prezent, deoarece peste anexe si locuinte monahale s-a construit o gospodarie privata. Surprinde faptul ca totusi peste Bazilica ce i-a adapostit pe martiri nu s-a construit nimic timp de peste 1600 de ani.
Exista si posibilitatea ca localitatea sa fi avut si numele de Sarica.
Sarica continua sa existe ca nume a unui deal dar, si ca denumire a originii plantatiilor viticole din zona Sarica-Niculitel. Multa lume nu cunoaste ca sarica este un obiect de imbracaminte al pastorilor.