Babadag, Sinaia Dobrogei dar si stralucitoarea Cultura a Fierului.

In amintirea d-nei NATALITA  CASAPU,

care mi-a destelenit caile profesiei si chiar ale vietii.

Babadagul, supranumita Sinaia Dobrogei, a fost dintotdeauna inconjurat de padurile ce cresteau indestulator pe dealurile argiloase si calcaroase ale podisului cu acelasi nume. A fost un timp in care orasenii veneau aici ,,la aer” curat, pentru a bea o apa catifelata si rece de izvor.

Pe dealul vecin, cel ce se numeste Coiun Baba, oamenii de arta se bucurau de piatra frumoasa, galben rozalie si usor de cioplit, adusa de la ,,Codru”, formand aici o tabara de sculptura, vizitata de scolari si turistii din toata tara.

Cand am calatorit prima data cu trenul spre Tulcea, venind dinspre Constanta, mi-au atras atentia dealurile ce marginesc lacul, odinioara golf marin, acum ramase fara copaci, cu aspect de portocala prafuita. Aveam sa aflu mai tarziu ca aceasta culoare este culoarea oxidului de fier.

Cum nu dupa multa vreme am inceput sa cunosc foarte bine Frecateiul, o comuna aflata la 25 de kilometri, unde s-a nascut sotul meu si unde eu locuiesc de peste 12 ani, am constatat ca dupa fiecare ploaie mai vijelioasa, ravenele si malurile rupte ale drumurilor de tara se inroseau, capatand in scurt timp o culoare mai inchisa pana la ruginiul feros, disparand in scurt timp pana la urmatoarea ploaie.

In cartile de istorie, toata regiunea era marcata cu asezari in care s-a prelucrat fierul, pentru prima data pe pamantul Romaniei si chiar si in Europa.

Babadagul are insa o relatie speciala cu fierul, un loc creuzet al transformarilor ce au schimbat lumea.

Da, aici s-a nascut cea mai spectaculoasa tehnologie, care avea sa aiba efecte transformatoare in evolutia viitoare a civilizatiei, cu mai bine de 3.000 ani in urma, determinata de prelucrarea prin reducere a minereului de fier de suprafata.

Inceputurile

Oamenii din acea vreme, buni cunoscatori a prelucrarii aramei, poate intamplator, dupa stingerea unui foc ce arsese intr-o groapa destul de mult, au constatat ca cenusa continea bucati mari, dure, de zgura, care prin zgariere straluceau.

La inceput, poate le-a fost greu sa desprinda convenabil bucata de metal, dar acest lucru nu i-a tinut prea mult pe loc. Erau mult prea inteligenti si indemanatici in folosirea oricarui material gasit in natura, piatra sau lemn, cu care ar fi putut sa loveasca zgura pentru a putea desprinde pretiosul material-fierul.

Exista si acea posibilitate, ca ei sa fi fost invatati de hititii ce s-au refugiat in pesterile din sudul Dobrogei, fugariti de babilonienii sau de alte semetii mai apropiate de noi.

Hititii spuneau ca invatasera acest mestesug de la stramosii lor, ,,zeii”.

Aceasta legenda nu este probata arheologic dar ea a circulat in judetul Constanta. Legenda ar putea fi adevarata in contextul unor razboaie purtate de hititi cu troienii, care inainte de razboiul troian au fost calcati de hititi asa cum s-a descoperit destul de recent.

In orice caz, hititii s-au aszat in acea perioada in Capadocia, sapand in calcar ,,orase” pe cate trei nivele.

Vizitarea aceste ,,orase” m-a determinat sa ma gandesc serios la aceasta forma de protectie (ingroparea subterana), respingand orice contact de socializare cu alte etnii.

Sigur, numai cunostintele stiintifice ancestrale menite a duce la o rapida dezvoltare, ce ar fi putut determina crearea unei civilizatii ce ii putea pierde i-a determinat  la aceasta viata de claustrare. In Dobrogea s-au oprit, poate si pentru ca au observat existenta oxidului de fier de suprafata.

Tabloul evolutiei sociale in Dobrogea din acea vreme, indica la inceputul mileniului I a.H, o faza avansata de dezvoltare umana, inca de la inceputul Hallstattului timpuriu, chiar daca obiectele de fier erau rarisime. In veacul LX a. H. vom asista la o larga difuziune in toata Dobrogea a metalurgiei si a prelucrarii fierului.

Datorita faptului ca fierul, in combinatie cu oxigenul din atmosfera, se oxideaza el fiind ,,mancat” de timp, artefacte de fier se recupereaza foarte greu, numai din spatiile perfect inchise, morminte de obicei, in care nu exista oxigen.

In orice caz, la Babadag a fost gasita o bara de fier din aceasta perioada sec.IX a.H. (Istoria Dobrogei, Adrian Radulescu si Ion Bitoleanu).

Aceasta in contextul in care in Alba s-a gasit prima turta de fier din Europa.

Ulterior, in sec.VIII a.H., fierul prolifereaza in toata Romania, si avem destule exemple de obiecte de fier gasite in teritoriu, bronzurile fiind deja depozitate.

Cert este ca locuitorii bordeielor semi ingropate, ce au locuit pe malul inalt al Lacului Babadag, care in trecut comunica cu golful marin Halmiris-Razelm, au fost cei care au raspandit tehnica de reducere a minereului de suprafata, continand fier, in toata Dobrogea si apoi in tot vestul Europei, via Transilvania urcand pe Dunare.

La aceasta concluzie s-a ajuns chiar de catre cercetatorii arheologi din Europa dar si romanii K.Hored si I.Nestor, 1970.

Acestia, alaturi de urmatorii cercetatori, au constatat ca la sfarsitul  ,,dominatiei bronzului”, 1100 a.H. aceasta zona genereaza o ceramica deosebit de fina, cu pereti subtiri, de culoare neagra la exterior, bine slefuita si rosu-caramiziu in interior.

Aceasta ceramica superioara era denumita ,,ceramica canelata’’ datorita decorului efectuat prin incizare.

Faptul ca mestesugarii putea controla temperaturile necesare procesului tehnologic – scazuta si fara oxigen pentru obtinerea culorii negre, dar si inalta necesara reductiunii minereului, demonstreaza nivelul de civilizatie la care ajunsese societatea in sec. X-VIII a.H. Acest lucru se reflecta si in societate, care era foarte bine organizata, asezarile fiind deschise, fara valuri, ziduri sau alte fortificatii.

In acea perioada se formase o constiinta a libertatii de a trai alaturi de membrii tribului, ai clanului, cu asigurarea intimitatii familiei in locuinte individuale, in case sau semibordee.

La Telita aceste locuinte erau frumos tencuite cu pamant si nisip fin peste care se aplicau varuieli colorate, ca in prezent.

Sa ne gandim ca atunci linia descendentilor era deja paterna si avem primele date ca incepuse a se acumula avutia familiala.

Triburile bine inarmate, organizate sub conducatori barbati, isi impuneau vointa.

Alaturi de asezarile deschise erau si cetati de refugiu bine aparate cu santuri cu apa, ziduri de piatra valuri de pamant, ca cele de la Bestepe si Beidaud.

De aici, ceramica, uneltele de fier si armele erau exportate in lumea egeniana. Vase tip Babadag s-au gasit in stratul VII la Troia, strat rezultat urmare a razboiului cu Micenienii. (Pentru documentare, a se vedea Culturi antice la Gurile Dunarii pag. 116-121, dr. prof. Gavrila Simion).

Lacul Babadag in vechime a constituit o gura de varsare a unui stravechi brat al  Dunarii, ce pleca din Balta Brailei, navigabil pana la inceputul sec XIV d.H.

Din documente rezulta ca de la Enisala se putea ajunge la Noviodunum in perioada romana si chiar pana la Chilia, in perioada Bizantina.

Pentru ca fierul ruginea in contact umed cu oxigenul, nu se gasesc in mod curent artefacte de fier. Totusi cateva fibule s-au gasit la Tichilesti sau Beidaud.

La Telita, pe langa sageti si fibule de fier s-au gasit si pumnale sau sabii de fier etc.

Cert este ca la inceputul mileniului I a.H. perfectionarea metalurgiei cuprului demonstreaza ca aici societatea se afla in prima faza de dezvoltare a fierului.  

Bunastarea locuitorilor a crescut semnificativ in aceasta perioada. Se ajunsese ca ceramica de Babadag sa fie exportata in cea mai puternica si bogata cetate egeeana, vamuitoare a oricarei corabii ce intra in Dardanele, TROIA.

Aici, intre mare si Dunare (Oceanos) era o perioada linistita, depozitele de unelte agricole, varfuri de sageti si turtele de bronz, crescand in Dobrogea.

Aceste bunuri erau tezaurizate sau folosite ca moneda de schimb, semn ca acum era mult mai usor sa prelucrezi metalul, locuitorii fiind maestrii in siderurgie!

De remarcat diferenta multitudinei de artefacte ale civilizatiilor mai vechi cum este cea de Cucuteni, unde in locuri acoperite de paduri s-au gasit chiar vase, statuete intregi, spre deosebire de fragmentele de ceramica din cultura Babadag. Acest aspect ne confirma faptul ca pamantul Dobrogei a fost calcat, jefuit si distrus de multiple navaliri.

In a doua jumatate a sec. IX a.H. societatea organizata de tip militar, cu davele fortificate prin valuri mari de pamant si piatra, ancorata mai ales in economia agrara dar si mestesugareasca, reuseste ca in mai putin de 100 de ani sa se transforme spiritual, cosiderand ca omul este nemuritor.

Aici in nordul Dobrogei, la gurile Dunarii, ia nastere religia filozofica- Zalmolxiana ce a dainuit 1.000 de ani, cu puternice urme si in prezent.

Prelucrarea metalelor a dus si la taierea excesiva a copacilor in aceasta zona, unde locuirea a durat pana in secolul VI a.H., cand Darius  in trecerea lui, plin de ura pentru curajul locuitorilor de a nu i se supune, a distrus Dava Zalmoxiana. Peste ea, in prezent se afla localitatea moderna Enisala.  Marea  necropola a aceste civilizatii a fost salvata de natura – padurea de pe Valea Netului. In prezent, necropola este cercetata profesional, ea dand omenirii informatii deosebite despre modul de viata a acelei societati stravechi.

Dupa chemarea grecilor din Milet sa formeze un emporiu, Histria, acestia au fost foarte surprinsi de dezvoltarea economica dar mai ales spirituala a bastinasilor.

Precizez ca pe vatra anticei cetati Milet nu se mai afla nimic care sa aminteasca de cetatea mama cultivata si bogata. Pe locul ei creste iarba ce se coseste pentru ca ghizii sa poata arata un presupus drum  ce ducea la mare din zona sacra.

Cum grecii cunosteau tehnica de confectionare a ceramicii la roata, getilor le-a fost usor sa preia si ei aceasta tehnologie.

Relatiile dintre greci si geti au fost deosebit de bune.

Colonistii se aflau sub protectia conducatorilor locali, acestia fiind platitori ai unui tribut, in schimbul protectiei.

Au fost si perioade in care, urmare a faptului ca grecii devenind mari potentati, refuzau sa plateasca tributul incercand o iesire din vasalitatea locala si schimbarea statutului de colonist. De fiecare data regii geti au reusit sa-i potoleasca si sa restabileasca aceasta relatie.

In momentul in care romanii au inceput sa ocupe litoralul vestic al Marii Negre, getii, sub conducerea lui Burebista, in anul 55 a.H., reuseste sa-l invinga pe marele general Hibrida chiar in fata Histriei.

Dupa aproximativ 10 ani, Burebista, tinand seama de faptul ca toate coloniile de pe malul vestic al Marii Negre devenisera foarte puternice, independente, astfel incat isi realizasera obiectivul de a se putea apara singure, refuzand plata tributului, a purtat razboaie cu ele, acestea fiind de acord sa recunoasca suzeranitatea puternicului rege.

In aceste conditii  Burebista va stabili intelegeri cu romanii, pentru ca acestea sa se aseze in orasele cetati urmare a unor tratate.

Din documente, rezulta ca Argedava, cetatea lui Burebista, era pe malul lacului Sinoe, in nordul localitatii omonime.

Acest aspect rezulta din Edictul onorific pentru Acornion, ambasadorul care a reusit sa incheie intelegeri cu Pompei, conform liniilor trasate de Burebista.

In acest edict se precizeaza ca Acornion a plecat din Dionysopolis, resedinta sa, mergand prin Scitia Mica, spre nord, fara a traversa vreo apa pana la resedinta regelui.

Denumirea cetatii a fost descoperita datorita unei scrieri epigrafice de pe un altar din Histria din timpul lui Marcus Aureliu, ce contine numele de Arcidava, vicus (localitate) din teritoriu Histriei ,descoperit arheologic pe malul lacului Sinoe.

Acest altar comemora de peste 200 de ani acea ambasada de succes a lui Acornion, benefica atat bastinasilor geti, greci dar si romani. Sigur Ovidiu a fost relegat la Tomis la inceputul sec. I d.H., in baza acelui tatat incheiat intre Burebista si Pompei.

In aceeasi perioada anul 55 a.H, Burebista ii alunga pe Bastarni daramandu-le cetatea de la gurile Bugului, Olbia, ca urmare a faptului ca acestia au refuzat sa mai plateasca tribut.

Fac aceasta precizare pentru ca bastarnii de neam germanic venisera in Delta Dunare in urma cu peste 150 de ani, spundu-li-se Peuceni.

Pentru geti ei au avut un rol benefic prin colaborarea in perfectionarea navigatiei si dezvoltarea comertului urmare a dezvoltari mestesugul de confectionare a luntrelor, barcilor si lotcilor  pescaresi.

Geti simpli-pilati alaturi de bastarni, nu de putine ori s-au opus colonistilor greci carora li se refuza pescuitul in Delta. Se pare ca aristrocratia (tarabostes) ingaduia aceste miscari. 

Cert este ca se crease un modus vivendi intre bastinasi si colonisti, de mentinere a unui echilibru social ce nu ar fi dus la punerea in discutie a tratatelor, prin violenta. Burebista a intervenit permanent atunci cand a fost necesara respectarea sau revenirea la termenii tratatelor.

Dupa trecerea vijelioasa a lui Darius metalurgia fieroasa se intinde in toata Dobrogea si nu numai.

Prelucrarea fierului se dezvolta ulterior si pe vale Telitei, unde locuirea a fost permanenta astfel ca prelucrarea metalelor a capatat o mai mare anvergura in secolul II d .H., odata cu venirea romanilor in Scitia Minor.

Cu privire la taierea copacilor necesara metalurgiei in Babadag, avem dovada dealurilor ce strajuiesc in sud orasul, ce sunt acoperite cu paduri dese, cu o diversitate de foioase doar pana la jumatatea lor.

Pitorescul lor consta in faptul ca dealurile poarta ,,caciuli” in diferite culori in majoritatea timpului anual si, evident, albe iarna.

In zona Doi Iepurasi sunt urme de locuire din sec I.p.H., cand romanii construisera drumul ce lega Sudul Dobrogei cu Aegisus (Tulcea) si Noviodunum (Isaccea) in scopul intariri Limesului Roman, atat impotriva maselor mari de populatii ce incepusera sa se vanture din nou in numar foarte mare, dar cel mai mult impotriva getilor care considerau ca acest teritoriu le apartine chiar si dupa asasinarea lui Burebista.

Prin padure, acea mica asezare Novus Vicus (Enisala moderna) avea legatura cu cetatea Libida, localitate ce incepuse sa infloreasca, datorita multiplelor legaturi comerciale ce se intretaiau de la nord spre sud si de la Dunare pana pe malul vestic al Marii Negre.

De la tigani la romi

In secolul IX d.H., in zona patrunsesera pecinegi, iar la 1059 aparusera maghiarii sauromati care erau urmati de robi tigani, folositi la prelucrarea fierului si potcovirea cailor. Maghiarii nu au stat prea mult in aceste parti, ei indreptandu-se spre Campia Panonica unde, dupa traditie, poposisera rudele lor, Hunii.

Posibil ca in aceste imprejurari, parte din robii tigani sa-si fi gasit libertatea prin fuga, asezandu-se in partea de nord, spre gara actualei localitati Babadag, pe atunci bine impadurita.

Bizantinii erau intr-o mare degringolada, fiind atacati de multe alte etnii, mai ales sarbii, bulgarii, ,,prieteni ai Bazileului Cantacuzino”, dar chiar si venetieni.

In aceste vremuri tulburi, tiganii veniti din India au fost asezati de turcomani, mai intai in Rumlenia (Anatolia), de unde turcii i-au adus incepand cu Saltuc, sec .XIII d.H. ca robi in Dobrogea.

Interesant este ca ei isi spuneau Tigani-de-neatins dar turcii le spuneau romei deoarece veneau din Rumlenia.

Cu privire la termenul de tigani-de-neatins, folosit chiar de aceasta etnie la venirea lor din India, se pare ca avea doua conotatii: una, aceea ca asa  li se spunea in India de catre alte triburi, organizate pe caste pentru ca ,,ei erau impuri,, de neatins, iar cea de a doua folosita chiar de ei cu scop protectiv.

Ori de cate ori, un tigan, mai ales femeile, se simtea in pericol venit din partea unei alte etnii, spuneau un blestem in limba lor, atentionand ca blestemele lor se vor ,,prinde”, deoarece ei erau de neatins.

Acest comportament a contribuit foarte mult la supravietuirea lor in comunitatile de majoritari, mai ales ca, paradoxal, acele energii negative ale blestemelor isi faceau efectul, de a-l imbolnavi, prin ,,deochi”, pe cel caruia ii era adresat.

In orice caz, in ultimele decenii ale timpului nostru ei si-au impus numele de Romi.

Cele doua grupuri au traditii deosebite. Tiganii veniti in sec. XI s-au crestinat, femeile purtand fuste in culori vii  plisate, cu bani in cozi si margele mari colorate. Barbatii se ocupau cu prelucrarea metalelor, iar femeile ghicesc in palma sau ghioc.

De mentionat, este faptul ca aceasta crestinare s-a facut cu ajutorul romanilor, mai ales a femeilor crestine, care au fost de acord sa le boteze copiii in bisericele ortodoxe.

In sute de ani, aceste ,,cumetrii” s-au inmultit, astfel ca, practic, toti ,, tiganii” din aceasta ramura s-au crestinat.

Am folosit aceasta denumire, deoarece ei isi spun asa pentru a se deosebi de cealalta ramura islamizata. Este adevarat ca noile generatii imbracate in blugi, isi spun cu mandrie romani, ei mergand la scoala  ,,pentru a putea sa aiba carnet de conducere”, cum mi-a spus o bunica cu salvari ai unei fetite de 5 ani.  

Tiganii adusi ca robi de turci au trecut la mahomedanism, purtand si acum salvarii lor, interzicandu-li-se sa se ocupe de ocultism sau divinatii (cu exceptia cititului in cafea, preluat de la turci).

Etnicii turci, cunoscand ca ei nu sunt de origine turcica, ii privesc cu suspiciune si chiar cu dispret. Am asistat la o discutie intre o doamna turcoaica si doua femei  cu ascendenta in India. Doamna turcoaica le reprosa celor doua, ca vin la geamie sa primeasca pomana si nu se duc la complexul funerar a lui Sar-Saltc cu care au venit in Babadag.

Cum doamna vorbea romaneste, inseamna ca aceste etnii, chiar daca au aceeasi religie, nu au o limba comuna. Romii ,,lui Saltuc” au insa reale abilitati in comert (cu animale).

In prezent au cel mai somptos cartier cu case in centrul Babadagului. Orice edil ar fi invidios, de cum s-a reusit ca toate casele sa fie la fel si ce este mai important, fara,,turnulete”.

Spiritul lor comercial i-au determinat sa accepte un singur proiect a unei case, cu o suprafata generoasa, pe doua nivele, fiecare platind o cota parte din valoarea lui la care se mai adaugau cheltuielile de avizare, cadastrale etc. Gardurile din metal stralucitor, deosebit de elaborate cat si plantarea unor arbusti diferentiaza proprietatile.

Turcii, Coranul si Babadagul

In secolul XII, in Babadag fiinta o comunitate formata din diverse etnii.  

In aceste conditii, Mihail al VIII-lea Paleologul ingaduie unui grup de turci selgiucizi, condusi de Sari Saltuc, comandant militar, intre anii 1261-1264, sa se stabileasca in Babadag, langa Muntele Coiun Baba, cu conditia sa apere limesul Scitiei Mici.

Aici am sa fac o digresiune pentru a explica originea acestor turci  ai lui Selciug, primii turci colonizati in Dobrogea.

In secolele V-VI, Capadocia, tinut fertil si de importanta cruciala a Imperiului Bizantin, devine puternic crestinata, motiv pentru care in grotele calcaroase se dezvolta poate cea mai mare comunitate monastica sub indrumarea initiatica a Sf. Vasile Cel Mare. Modul de organizare, de trai comunitar, va fi model de urmat a multor asezari monastice crestine.

Crearea unei teologii cu principii bine alese din filozofia iudeuo-crestina si-a pastrat valabilitatea si astazi. Marele Sfant Vasile, alaturi de fratele lui sf.Nicolae fiind poate cei mai iubiti si respectati sfanti, atat de crestini cat si de mahomedani. Trebuie subliniat ca el a fost cel ce a impartit ziua in trei timpi de cate 8 ore: 8 ore acordate spiritului, 8 ore munca fizica pentru hrana corpului material, 8 ore pentru odihna.

Dupa construirea Sf. Sofia de catre Iustinian, datorita frumusetii si grandorii, acesta devenise vestita iar slujbele erau ascultate duminica de duminica de orice persoana, indiferent de etnie sau religie.

Printre frecventii ascultatori a fost si Califul Osman care era din ce in ce mai frapat si entuziazmat de filozofia religiei crestine bazata pe iubire, smerenie, egalitarism si lipsa rasismului.

Aceasta experienta l-a determinat sa scrie si el o carte sfanta adaptata la credintele si obiceiurile turcomanilor.

Dupa ce aceasta scriere a fost cunoscuta si de Mahomed, care incepuse sa coalizeze califatele, ea a devenit Coranul, cartea sfanta a religiei mahomedane.

Vreau sa fac precizarea ca la Sfantul Mormant am fost corectata ferm de ghizii si paznicii Bisericii Mormantului Sfant, care erau mahomedani ca: ,,Osman a cules Coranul, nu l-a scris!”.

Eu continui sa-mi mentin parerea, deoarece perceptele ambelor religii sunt aproape aceleasi ele avand si sfinti comuni. Acesti sfinti nu ar fi putut fi cunoscuti de triburile migratoare ce formau Califatele.

In aceasta situatie, in perioada in care Capadocia a fost cucerita de turcii lui Selciug, Maica Domnului era pictata pe toti peretii grotelor devenite temple de cult. Turcomanii au tras concluzia ca au intrat in tinutul plin de mame: Ana=mama, dolu=plina, Capadocia devenind Anatolia.

Deoarece in Coran este trecut faptul ca mama Maria il are ca fiu pe Proorocul Isus, turcii au respectat asezamintele monahale, nefacand nici o stricaciune acestora. Mai mult, ei s-au rugat in aceste edificii, respectandu-i pe crestini.

Este sigur ca mahomedanii creasera un cult al Sfintei Fecioare, cult ce s-a dezvoltat pornind de la paturile inferioare ale societatii spre cele aristocratice. Acest cult a fost creat de acei militari aflati sub comanda neiertatoare, cu inima suferinda de dorul mamelor, ce erau cele mai respectate fiinte in acea comunitate.

Mai mult, acestea au preluat si denumirea greceasca a Fecioarei, aceea de Panaghia, denumire folosita practic de toate popoarele de credinta ortodoxa.

In Babadag, principala medresa (scoala teologica) din tinut s-a numit Casa Panaghia, ea supravietuind si in prezent, ca muzeu oriental.

In aceste conditii, dupa mai putin de 200 de ani de la caderea Constantinopolului, in prima jumatate a sec. XVI d.H., teologul Medvlana, educat in filozofia aleva, pune bazele unui mare centru ecumenic mahomedan, la Conia, in care prelegerile Sfantului Vasile sunt adaptate la viata musulmanilor, ele constituind baza conceptiei religioase a acestui mare teolog musulman, cu care s-a sfatuit de multe ori Soliman Magnificul.

Cu aceasta digresiune am vrut sa arat ca nu intamplator Imparatul Bizantin, dupa ce i-a invins pe turci in Capadocia, sec. XIII d. H., l-a invitat pe comandantul militar a unor turci selgiucizi, un bun si complet teolog in ambele religii, mahomedana si crestina, Sari Saltuc, sa vina in Babadag pentru a preveni intrarea  mongolilor condusi de descendentii lui Ghinghis-han in imperiu.

O astfel de formula a fost adesea folosita de Bizant in scopul apararii frontierelor.

Saltuc

Cum mongolii erau puternici, formandu-si chiar un hanat in nordul Dunarii si al Marii Negre, navaleau dupa buna lor placere in Tara Moldova si in sudul Dunarii.

La un astfel de raid, cand este distrus Noviodunumul si Dinogetia, mongolii patrund in Tracia, prin Dobrogea si impreuna cu bulgarii, elibereaza din Bizant pe sultanul prizonier al imparatului Mihail al VIII, jefuind tinuturile aflate in calea lor, luand cu ei toate animalele de munca si multi robi, printre care si pe Saltuc si turcomanii ce au vrut sa-i urmeze. Turcomanii obisnuiti aveau totusi un regim special deoarece celebrul si crudul Han Berche, trecuse la islam.

Cred ca atunci, cam in anul 1265, la intoarcerea hoardei, a fost ascuns tezaurul de 35 Kg argint, in apropierea Dealului Redi, linga actualul sat Lastuni. Tezaurul contine multe monede mongole, bijuterii si monede de aur bizantine, bare groase de argint etc. ceea ce presupune ca multe obiecte jefuite erau topite si transformate in ,,lingouri ”(niste drugi informi), posibil monede si obiecte de harnasament. In tezaur nu am observat obiecte liturgice crestine, chiar daca presupun ca au fost jefuite si biserici.

Dupa 15 ani de prizonierat, Sari Saltuc se intoarce in Babadag, unde se preocupa de administrarea corespunzatoare a cetatii. Saltuc este foarte apreciat atat de comunitatea mahomedana dar si de cea crestina. Acesta folosea  un singur lacas de cult pentru ambele comunitati cu religii diferite. Cand slujea pentru crestini, lacasul era impodobit cu icoane binzantine. Cand trebuia sa slujeasca pentru mahomedani intorcea icoanele cu pictura la perete pe acestea fiind inscrise versete din Coran. In anul 1330, un calator venit din Crimea apreciaza orasul Baba Saltuc, construit in jurul  mormantului sfantului.

In continuare nu ma voi ocupa de legenda mortii lui Saltuc, ea fiind redata foarte documentat, in revista Misterele Dunarii nr. 2 al vol.1 martie 2017, revista redactata de Mihai Tiulumeanu, Nicolae C.Arion-Ed-CERTA .

De curand am aflat ca Saltuc facea parte din Comunitatea Alev, care nu e o religie ci mai mult o cultura. Numai asa se explica atitudinea lui Saltuc de a sluji pentru comunitati de religii diferite.

Mai mult, in Babadag sub ingrijirea lui, se construiau pe langa geamii, lacasuri de ingrijire a celor bolnavi, batrani sau neputinciosi, indiferend de religia ce o aveau acestea. Eu consider ca aceasta grija fata de om, fara nici o discriminare, era o reminiscenta a vietii monahale organizata de Sf. Vasile cel Mare in Capadocia.

Este corect sa spun ca in Dobrogea, locuitorii indiferent de religie, rasa a practicat ,,Cultura Alev”.

Imi aduc aminte ca la nuntile, balurile anuale de revelion, Balul Vanatorilor si Pescarilor, ai chelnerilor sau ai lucratorilor sanitari, participau membrii  tuturor etniilor. In acest caz, dupa hore, sarbe etc se dansa sitarki, cazacioc si dansuri turcice, a caror unduiri cu mainile ridicate si rotiri cu pipairea degetelor de parca se numarau, pe muzica ce apartinea culturii Alev erau linistitoare, de echilibrare a energiilor.

Toti participantii la astfel de evenimente asteptau sa-si demonstreze talentul de a dansa toate aceste partituri muzicale. Ar fi fost rusinos sa nu inviti la nunta pe vecin, prieten, sau coleg de munca numai pentru ca e de alta etnie.

Coiun Baba, Tatal Oilor

Totusi, eu sustin ca cel de al doilea sfant intrat in legenda ,,Babaienilor” este Coiun Baba, spre deosebire de cea ce s-a scris in revista sus amintita, respectiv ca Sari Saltuc Baba este acelasi personaj cu Coiun Baba.

Am aceasta credinta deoarece atunci cand am cunoscut Babadagul, cu toate ca am vizitat Muzeul Oriental, Casa Panaghia, nimeni nu mi-a vorbit de Sari Saltuc dar mi s-a vorbit extraordinar de frumos de catre o doamna, Natalia Casapu, despre frumoasa legenda a lui Coiun Baba, Tatal Oilor.

Aceasta legenda mi-a fost confirmata de mai multe persoane. Fiecare m-a indemnat ca la 1 Mai sa fac un pelerinaj la Mormantul lui Coiun Baba, unde pot sa-mi pun o dorinta acolo in Varful ,,Muntelui” Coiun Baba.

Natalita Casapu m-a sfatuit sa imi lipesc urechea de pietrele puse de Coiun Baba, pentru a asculta caderea apei intr-o grota, de unde se alimenteaza in prezent mai multe izvoare ce ajung prin captare in oras.

Legenda, pe care o apreciez ca pe orice legenda mai mult ca si adevarata, este urmatoarea.

Demult, cand Babadagul era o asezare cu casute mici, insirate in jurul muntelui, avand insa multe moschei si o mica bisericuta crestina, aici locuind si Pasa de Silistra, era un cioban cu foarte multe oi ce le pastea in poienitele de pe dealurile inconjuratoare.

El se numea Tatal Oilor. De la un timp, un izvor din varful muntelui, arunca atata apa spre vale, incat ajungea sa darame asezarea, inecand multi oameni si animale.

In aceasta situatie, Tatal Oilor, ca om intelept si mare iubitor de oameni, a hotarat mai intai sa-si tunda oile, incercand sa foloseasca lana la stoparea suvoiului de apa.

Cum suvoiul nu se oprea ci doar se imprastia pe o suprafata mai mare a muntelui, bunul Tata a hotarat sa sacrifice 50 de oi pentru ca pielea lor sa fie folosita la oprirea izvorului. In momentul in care suvoiul a fost oprit, el a aruncat deasupra pieilor mai multe pietre grele. Este de remarcat ca in aceste conditii ,izvorul si-a gasit  locuri pe unde sa se scurga in subteran si sa apara in doua locuri, unul in NE localitatii si unul langa mormantul lui Saltuc Sari, numit de localnici Tabanita.

Izvorul din NE a constituit principala sursa de apa a Babadagului de mai bine de 1.000 de ani.

Tarziu, odata cu construirea actualei geamii Ali Gazi (Eroului Gazi) Pasa, in sec.XVII, a mai fost captat un izvor, din aceeasi sursa comuna – dealul Coiun Baba, construindu-se o cismea pentru spalari ritualice.

Prietena mea m-a indemnat sa merg la mormantul  Tatalui Oilor la 1 Mai si sa fac o rugaciune punandu-mi o dorinta, lasand si  un semn in pomul de pe mormant.

Am facut acest pelerinaj de Arminden, sarbatoare straveche a acestor tinuturi, ocazie cu care am aflat de ce dealul este numit munte.

Urcusul a fost epuizant, dar ajunsa la locul descris, legenda mi s-a adeverit. Toti membri familiei au confirmat ca ascultand pietrele au auzit caderea apei intr-grota plina cu apa.

Desigur legenda culeasa de M.D.Ionescu, redata in revista citata, este interesanta dar nu corespunde realitatii atata timp cat i-a fost transmisa de un etnic turc mahomedan, care se falea cu vizita Sultanului Soliman, pentru aflarea mormantului lui Saltuc in Babadag.

Relatarea scoate la iveala faptul ca in vremea lui Soliman, mormantul lui Saltuc nu mai era cunoscut. Pentru ca un localnic a sustinut ca oile lui ocolesc o mica bucata de pasune, Soliman a stabilit ca acolo se afla mormantul lui Saltuc, motiv pentru care i-a  dat si un cognume lui Saltuc, de Coiun Baba.

Bineinteles ca o vizita a marelui Padisah este un motiv de mare mandrie, pentru noi toti dobrogenii (chiar daca era in drum spre Moldova pentru a-l ,,cumintii pe Rares” Domn al Moldovei).

Datorita acestei vizite noi aflam multe date despre Babadag. Aflam mai ales faptul, ca acesta devenise o localitate avand zeci de mii de locuitori, ajungand chiar la titlul de Sangeac de ,, facto’’, in conditiile in care sediul oficial al sangeacului se afla la Silistra.

Acest nume de Coiun Baba a fost acceptat de catre Evlia Celebi, chiar daca nu se potrivea unui dervis bectasi ca Saltuc, ,,ce avea o proasta reputatie”, fiind comandant de osti dar si ierarh spiritual, numai pentru ca in Babadag ,,urmasii lui Saltuc” erau blanzi ca mieii. (v.revista citata pag.14.).

Eu voi continua sa cred ca numai existenta unui eveniment catastrofal, intamplat dupa decesul lui Saltuc, a putut ramane atata timp in memoria colectiva pana astazi, cand inca in copacul din varful Muntelui Coiun Baba se mai atarnau bucatele de panza, semn ca cineva a vizitat mormantul salvatorului, punandu-si o dorinta!

Acest obicei a fost transmis din traditia iudeo-crestina in care  la vizitarea unui loc de veci, sau a unui loc sfant (Zidul Plangerii) este bine, pentru tine mai ales, sa lasi un semn, un fir de iarba, o floare, o pietricica sau o bucata de carpa, intr-un pom nou plantat, sau existent.

La casa Fecioarei Maria (Panaghia) din Efes exista un gard din plasa pe care multimea pelerinilor isi lasa semnul omagiului adus acesteia.

Asa cum rezulta din traditia culeasa de M.D.Ionescu, la nici trei sute de ani, locul de veci a lui Saltuc disparuse si numai o presupunere l-a determinat pe Sultanul Soliman sa fixeze un loc, unde s-a construit un mausoleu si un vast asezamant monahal. In prezent exista numai mausoleul mai mult ca sigur gol, inconjurat de putin teren ingradit. Complexul a disparut cu timpul, localnicii folosind in special izvorul ce formeaza Tabanita.

Aici cred ca este necesar a relata un obicei stravechi al popoarelor,,calatoare” (migratoare), de a ascunde locurile unde erau inhumati decedatii, prin nivelarea terenului si trecerea cu caii peste astfel de locuri, pentru a se evita profanarile.

In acelasi sens a se vedea cerinta lui Saltuc de a se ingropa 12 sicrie pentru a se pierde urma mormantului. Este de remarcat si faptul ca nici pana astazi nu s-a gasit mormantul lui Ghinghis-Han sau Atila dar nici adevaratul mormant a lui Saltuc.

Faptul ca Saltuc a dorit inmormantarea intr-un sicriu, mai demonstreaza ca el fusese si crestin sau ca adoptase obiceiurile crestine, de respectare a unui decedat.

Islamul, mult mai tarziu a permis insemnarea mormantului doar cu o piatra, ulterior, prin secolul XIV, permitandu-se si inscrierea pe piatra a numelui decedatului, iar sub influenta crestinismului, moscheele devenind din ce in ce mai mari, personalitatile fiind ingropate in acestea sau, separat,  in mausolee. Era semnul ca aceste popoare s-au asezat temeinic in locurile respective.

In fine, argumentul cel mai puternic ca Saltuc si Coiun Baba nu au fost una si aceeasi persoana il constituie faptul ca in memoria colectiva au ramas numai faptele lui Coiun Baba, pe cand de Saltuc nimeni nu are ce sa spuna, cu toate ca acesta a avut parte de o inmormantare fastuasa si fabuloasa.

Memoria colectiva a retinut o fapta eroica salvatoare si nu etalarea unor orgolii a unui pasa, ce nu se deosebea cu nimic de multe alte pasale ce au inparatit pe meleagurile dobrogene.

Catre modernitate

Cu privire la asezarea localitati Babadag, trebuie sa subliniem ca in urma cu peste 3.000 de ani oamenii au preferat malul sudic al lacului Babadag in care se varsa raul Telita, ce nu seaca niciodata, ca urmare a conditiilor foarte bune de trai, cresterea animalelor, agricultura, pescuit si vanatoare si nu in ultimul rand, reducerea minereului de suprafata si prelucrarea acestuia.

Ulterior, dupa distrugerile persane a le lui Darius, care a si stramutat o mare parte din populatie (v.DAVELE -dacilor de Dan Olteanu), viata social-economica a incetat, locuitorii ce au reusit sa scape mutandu-se posibil pe malurile Telitei, in padurile inconjuratoare.

Imperiul Roman a creat un teritoriu tampon in calea navalitorilor prin contruirea de drumuri de la nord, Noviodunum, spre sud, pana la Durostorum, Marciapolis si mai departe.

Pe hartile romane din acea perioada apare ca un vicus, o asezare in zona 2 Iepurasi, cu o legatura spre Libida (Slava Rusa) existenta si in prezent deosebit de pitoreasca, buna pentru ciclism cand infloreste teiul.

In secolele II si III p.H. romanii au facut colonizari masive de populatii din stanga Dunarii, in scopul inrolarii in armata dar si ca agricultori, astfel ca populatia geto-daca era majoritara. Populatia chiar daca era  intr-un proces continu de romanizare, si-a pastrat riturile funerare prin incinerare, pana tarziu in secVII-VIII.

Retragerea Aureliana din 271 a determinat venirea in Dobrogea in special in Libida mai ferita, a multor mestesugari, negustori, mai ales din Piroboridava, o cetate deosebit de dezvoltata, astfel ca si Vicusu Nou se anima. Cu toate acestea, insemnari nu mai apar in aceasta perioada, ele reincepand odata cu navalirile popoarelor nord Dunarene cumanii, bulgarii, pecinegii.

Locuitorii dacogeti-romani suportau cu stoicism aceste navaliri, traiul modest chiar saracacios aparandu-i, ei neparasindu-si locurile decat pentru scurte perioade…pana ce trecea urgia!

Convietuirea cu acesti nou veniti, era chiar necesara acestora din urma, astfel ca in general bastinasii reusesc sa colaboreze cu ei, volens-nolens (v.Ana Comneana).

De la Ana Comneana sec XI d.H. aflam ca aici se formasera unitati administrative romanesti conduse de juzi-jupani – Tatos, Satza, care cunosteau si limba greaca, limba in care noii veniti se puteau intelege cu bastinasii.

Totusi, cand s-a putut petrece marea catastrofa ce a lasat o emotie atat de puternica locuitorilor Babadagului plini de admiratie fata de Coiun Baba?

Dupa cucerirea Dobrogei de catre Baiazid al II -lea, in Babadag viata s-a asezat, localitatea fiind bine guvernata si bine aparata.

In 1640, din scrierile unor calatori straini, Babadagul avea cel putin 20 de moschei, la o populatie de aproximativ 40.000 locuitori, iar in 1670 avea numai 4 moschei la aceeasi populatie. Verificand in istorii am constatat ca ultima mare ,,pustiire” a Babadagului a avut loc in anul 1595 in ajunul bataliei de la Calugareni, cand un contigent de romani si moldoveni au intrat in Babadag, si au trecut prin sabie pe totii ,,necredinciosii” ce nu au putut fugi.

In istorie nu se vorbeste de nici o distrugere de moschei, neexistand timp pentru astfel de fapte, de interes fiind numai factorul uman, ce ar fi putut lovi din spate oastea lui Mihai Viteazu.

Atunci Braila a fost cucerita de Mihai Viteazu devenind Banat Romanesc. De altfel cum Mihai Viteazu a murit in 1601, nu ar fi putut distruge Babadagul dupa 1640.

Si atunci, ce putea sa se intample intr-o perioada destul de scurta 1640 pana in1665 ,de aproximativ 20 de ani in care au disparut aproape 20 de moschei ?.

In prezent cea mai veche moschee din Dobrogea este cea din Mangalia, construita de Printesa  Esmahan -Sultan. Ea fusese  surghiunita de tatal ei  Selim al II-lea betivul. Printesa cu o personalitate puternica, demna urmasa a bunicii ei Hurem,  pentru a-l determina pe padisah sa o recheme, construieste  in 1573, aceasta minunatie de moscheie, acceptand chiar sa se marite cu Marele Vizir.

Moscheia deosebit de ,,calda’’, are un acoperis a caror streasini  largi inconjoara lacasul ca un cuib . Privorul generos te invita sa intri!  Ea se afla langa sanatoriu Mangalia,  fiind construita foarte trainic din piatra ruinelor orasului Calatis,  prinse cu scoabe de metal -plumb, ce erau turnate in timp ce se ridicau  peretii.

Eleganta si trainicia acestei moschei demonstreaza nivelul in costructie a unor astfel de obiective, la care se ajunsese inca cu 100 de ani inainte de contruirea moscheelor  disparute din Babadag.

Si atunci, ce s-a intamplat in scurtul interval de 20 de ani in Babadag?

Mai mult ca sigur, evenimentele retinute de legenda au constituit cauzele acestor ruinari. Exista posibilitatea ca aceste inundatii devastatoare sa se fi intamplat de mai multe ori.

Hotararea si curajul unui om simplu a dus la inlaturarea acestor dezastre. Coiun Baba va ramane in constiinta locuitorilor acestei localitati  ce a dat si numele unei mari culturi.

Faptul ca in analele imperiale nu sunt trecute numele niciunei pasale in legatura cu aceste evenimente demonstreaza inca odata ca in Imperiul Otoman, germenii decaderii incepusera sa-si arate coltii, asa cum  consemnase Dimitrie Cantemir, posibil chiar in timpul acestor evenimente catastrofice!.

In secolul XVII s-a construit Geamia ce fiinteaza si in prezent, sub numele de Ali Gazi Pasa (Ali Eroul), in timpul sultanului Mehmet al III-lea. In imediata apropiere, cu iesire in strada principala, este amenajat un Muzeu de Arta Musulmana in casa Panaghia. Denumirea greceasca-Casa Fecioarei a fost aceptata de musulmani deoarece acestea o apreciaza pe Fecioara Maria ca mama a Profetului Isus in Coran. La Efes, Fecioara Maria are un muzeu – o casa in care se crede ca a locuit aceasta dupa rastignirea lui Isus. Cladirea este mult mai noua, cu o arhitectura tarzie (sec.V D.H.) fata de epoca cand a trait Sf.Maria. De precizat ca nu cultul crestin omagiaza in acest mod pe Fecioara, ci cultul musulman, care are amenajat un gard special in care poti lasa o bucatica de carpa, pentru o rugaminte catre Fecioara.

In muzeul din Babadag sunt in special obiecte de imbracaminte si folosinta a femeilor. Va veti transporta in Haremul lui Soliman Magnificul. Dar ce este mai important este prezentarea unor tesaturi ,,in chilim” deosebit de frumoase. Creatia in materie de tesaturi aici in Dobrogea s-a bucurat de aprecierea atat a romanilor cat si a  turcomanilor. Influentele sunt vadite, ele amestecandu-se incat numai specialistii pot deosebi aceste bogatii.

Slabiciunea si decaderea Imperiului Otoman constatata de Cantemir  a fost cunoscuta de toti locuitorii Dobrogei in veacul urmator cand provincia e jefuita sistematic de talhari bine organizati, pe care inalta Poarta nu putea sa-i struneasca in nici un fel. De aceasta slabiciune profitau in primul rand Cazacii de pe Don care, motivand ca ei vor sa ii starpeasca pe nekrasoviti, intra pe bratul Sf .Gheorghe, distrug Dunavatu si Sarichioiu iar Babadagul cu 15.000 de locuitori ramane dor cu trei case ce nu au prezentat interes, majoritatea oraselor din provincie find pustite de talharii de pe Don.

In prezent, dupa aproape 400 de ani, noi asistam la acelaeasi manifestari ale acestei rase fara Dumnezeu dar, cu multe  secte: de rit vechi, de rit nou, cu popa, fara popa, molocani, scopeti, hlisti etc. – STAROOBRIADCESTVO – fiecare cu evanghelia lui,  rusalce si tenebre dar, in genunchi la picioarele tatucului Putin. Interesant este faptul ca urmasii rusilor veniti in acea perioada sustin si in prezent ,,ca ei au fost chemati sa vina in Dobrogea”!

Oare cine i-a chemat? Mai mult ca sigur puterea tarista a organizat aceasta navalire cu scopul crearii unui cap de pod, imperiul pregatindu-se asidiu de confruntarea  cu ,, marele colos cu picioare de lut – Impeirul Otoman”. Cert este ca in 1806, cand au primit Ucaz cazacii si necrasovitii s-au alturat armatelor rusesti la Braila, unde tlharii lui Bairactar i-au au invins umilitor.        

Din randul talharilor au ajuns  comandanti de osti sau chiar guvernatori, care nu dadeau socoteala sultanilor.

Intre 1807-1808, Guvernatoru Mustafa Bairactar, nume predestinat (o drona turceasca nu intamplator ii poarta numele), pune o oarecare ordine in provincie dar, pentru ca visa la marire, este omorat de ienicerii sultanului. Era doar un talhar ce nu asculta de Padisah care tremura dorind cat mai rapid incheerea PACII.

In lipsa lui Bairactar, rusii obtin prin Pacea de la Bucuresti din 1812 Moldova si Bratul Chilia….. si istoria continua. Aici trebuie sa fac o mentiune poate socanta – romanii ca etnie majoritara in toate timpurile s-a inteles mai bine cu turcii decat cu celelalte etnii, mai ales cu bulgarii. Acestiea (bulgarii) erau instigati de oricate ori era nevoie, de rusi, sa produca zazanie cu romanii. Amintesc faptul ca romanilor li s-a permis sa construiasca biserici cu turle – Sf. Nicolae (1871) in Tulcea, motiv de a crea o intriga pe langa guvenatorul musulman de a nu se putea utiliza biserica daca nu se afiliaza Bisericii Bulgare. Comparand atitudinea turcilor fata de romani trebuie sa amintim ca infiintarea scolilor romanesti in toata Dobrogea la cererea lui Nifon Balasescu, s-a facut cu banii atribuiti de Marele Vizir, acesta punand conditia de mare interes, ca in scoli sa se invete si cate un mestesug, pentru ca ele sa nu  formeze ,,puturosi invatati” ci oameni utili. Aceasta cerinta a fost indeplinita in Dobrogea!

De la Babadag la … Bucuresti

…pe aici prin Babadag, in caravanseraiul de la Doi Iepurasi, asteptau ,,viza” de a pleca mai departe spre Istambul, alaiurile domnitorilor, chemati de urgenta in fata Padisahului la Istanbul.

Domnitorii, de cele mai multe ori, cu intreaga familie, in special cei moldoveni, pregateau peschesuri consistente in aur si giuvairicale din cele mai scumpe, pentru functionarimea Pasei de Silistra care insa avea conacul in Babadag.

Cele mai multe peschesuri, bine dosite, erau pentru pasii-functionarii de la Istambul, de care depindea soarta lor de a se intoarce ,,Caftaniti sau ,Maziliti”.

Aceasta umilinta putea dura si cateva zile, pana ce erau  bine unse toate rotitele administratiei provinciale.

Domnitorii nevolnici, nu catadicseau cat plateau, atingerea scopului era atat de dorit incat nu-i interesau ce facea ,,talpa tarii”, putea sa si crape de foame, numai ei sa-si recupereze paguba!.

Daca se ridica cate un domnitor, ce se apleca si spre cei nevoiasi, cerand impartirea datoriei cu marea boierime, mai mult ca sigur ca era tradat, ca Ioan Voda cel Cumplit, Ioan Potcoava, Mihai Viteazu, Dimitre Cantemir, dar si ,,parat” precum Voda Brancoveanu chiar de o ruda Cantacuzina, care stia ca are avutia necesara sa astupe gurile nesatioase de la Istanbul pentru a ajunge Domn! Aici vreau sa aduc in amintire sacrificiul Brancovenilor care au platit pentru para la Istambul, privind  curajul de a mijloci  aliante cu tarile crestine.

Dupa terminarea Palatului Mogosoaia, Domnul a hotarat sa deschida o cale directa spre palatul Domnesc de pe malul Dambovitei.

Calea, destul de generoasa pentru acele vremi a taiat in doua marea mosie a Cantacuzinilor motiv de ura al acestora. Calea – Podul Mogosaiei o cunoastem foarte bine. Este Calea Victoriei, cu intreaga istorie a acesteia. Noi o admiram si ne bucuram de ea  fara a ne aduce aminte de cel mai crunt martiraj al unei familii ce trebuia sa dispara prin lipsa urmasilor.

Cei mai hrapareti au ramas in istorie Fanariotii, cei ce-si cumparasera domniile pe credit luat de la marii camatari, zarafii din Istambul. O circumstanta atenuanta trebuie sa le acord acestora, pentru ridicarea nivelului de cultura in aceasta perioada in cele doua tari romanesti. Un Mavrocordat a redactat prima gramatica romana, in timpul fanariotilor  crescand numarul cartilor tiparite, fie ca erau religioase sau laice. Tot atunci a avut loc improvizarea unei sali de teatru in Bucuresti – La Cismeaua Rosie (Domnita Ralu) etc.

Iluminismul in aceasta perioada a patruns si la noi. Aceasta ,,fereastra” culturala o datoram acestor domnitori descendentii ai aristrocratiei bizantine cu o cultura clasica greceasca de inalta calitate. Totusi ramane in constiinta noastra ca aristocratia tarii s-a imbogatit alaturi de fanarioti, poporul saracind sub cel mai de jos prag.

Babadagul a mai trecut peste un moment greu, dupa razboiul de Independenta. Sub obladuirea rusilor, care nu mai se urneau sa paraseasca Dobrogea, bulgarii au intrat in Biserica Sf. Nicole din Babadag, tragandu-l afara pe preotul paroh si omorandu-l. Au fost aruncate toate cartile bisericesti scrise in limba romana, carora li s-a dat foc. Aceste acte barbare, necrestine au fost urmate de emiterea unui act prin care cel ce vorbea  romaneste sau asculta slujba in limba romana va face inchisoare trei ani, limba bulgara urmand a deveni limba oficiala.

In aceasta situatie, cu toate ca administratia turceasca parasise Dobrogea, 200 de fruntasi turci impreuna cu armeni, evrei, au cerut Sultanului sa intervina, deoarece toate etniile au de suferit, dar cel mai mult suferind populatia majoritara, romanii. De remarcat ca romanii nu au semnat acest memorandum. Se pare ca au fost sfatuiti de celelalte etnii in acest sens, pentru a nu fi provocati bulgarii la alte atrocitati.

Sultanul, care era garant al tratatului pentru aceasta  provincie s-a adresat Comisiei pentru Pace de la Berlin, amenintand ferm ca va intra in Dobrogea si va ocupa Gurile Dunarii, ceea ce a urgentat plecarea rusilor din Dobrogea, totul intrand in normalul vietii. Etniile dobrogene, cu tot numarul lor mare, s-au inteles spre binele tuturor, sub administratia romaneasca, asa cum intuisera cei care au adresat memorandumul facatorilor de pace de la Berlin.

In Dobrogea chiar daca a fost primul teritoriu ce a intrat in stapanirea turceasca au existat si au functionat tot timpul bisericele crestine. La inceputul sec.XIX se putea construi biserici ce nu respectau canonul de inaltime impus de administratia turca. Biserica de secol XI d.H de la Niculitel a fost pastrata si a functionat pana la castigarea idependentei. Turlele(ce adapostesc clopotele) portilor de intrare in bisericele din Tulcea, ale Manastirii Niculitel, depasc cu multi metri minaretele moscheelor din Dobrogea, chiar daca ele au fost construite pana la Independenta. Putem spune ca religia, cultura Alev a lui Saltuc a dainuit pana astazi.

Totusi trebuie sa amintim ca aceste biserici au fost cladite sub firmanul Sultanului Medgit, care avea ca mama ridicata la rangul de Valide -Institutie centrala si esentiala a imperiului – o crestina cu eductie crestina profunda, de inalta cultura. Ea a stiut si a avut vointa sa educe pe viitorul Padisah in ambele religii fundamentale ale imperiului.