Valea Telitei
,,…laborator scoala pentru practica studentilor pe santierele arheologice.”-Profesor dr. Gavrila SIMION – Culturi antice in zona Gurilor Dunarii
De pe pridvorul Manastirii Celic, situata pe un deal care domina imprejurimile, poti observa valea Telitei, cu paraul si drumul de piatra paralel, care incet incet se pierde prin padure. Manastirea este locul de plecare sau de sosire catre sau dinspre cealalta manastire, Cocos, de langa Niculitel, doua locuri unite printr-o plimbare la umbra padurilor de tei ale Tulcei. Impreuna cu Manastirea Saon, aceste trei locase formeaza triunghiul ecumenic al Tulcei de nord, un traseu care te poarta de la deal si padure, pana pe malul lacului si delta.
Pe aceasta vale idilica, ocrotita de paduri si dealuri de inaltime medie, viata omului a pulsat din cele mai vechii timpuri. Chiar in apropierea Sf.Manastiri, pe un platou, s-au gasit urme de locuire datand de peste 2.800 ani. O asezare, fara valuri sau ziduri de aparare.
Acesti locuitori pasnici dar bine organizati faureau unelte, arme, instrumentar si bijuterii din fier. Aceste artefacte nu au au rezistat erodarii ruginii, dar nivelul de dezvoltare a acestor locuitori este sigura, ea fiind probata cu ceramica superioara creata de ei si prin faptul ca cetatea in care locuiau era deschisa, cu locuinte semibordei, cu numeroase urme de tehnologie de prelucrare a minereurilor.
Vietuirea a fost continua pe aceasta vale, cu mici perioade de intrerupere, ca urmare a trecerii unor valuri migratoare. De fiecare data, populatia locala s-a intors aici, ca intr-un mic paradis idilic, pe care l-au reconstruit si locuit, in mijlocul padurii si aproape de ape.
Urme datand din sec V-VI.d H. indica o locuire civilizata in aceste locuri, cu un inalt nivel de confort, casele iesind din pamant si inaltandu-se pe verticala, asa cum le regasim si astazi in zona rurala.
Aceasta perioada indica aparitia ,,caselor cu podina” ale caror proprietari isi depasise conditia de locuitori ai bordeielor semi ingropate, in care fumul din vatra iesea direct prin acoperisul gros de paie sau stuf.
Diferenta era ca aceste case aveau un pod izolator in care era construit un cos de fum din piatra sau caramida arsa. Migratorii de origine slava veniti in carute cu coviltir, uimiti de aceasta inventie i-au numit pe proprietari ,,caspodini” cuvant format din doua cuvinte latine casa si pod. Cum acestea in mod obisnuit aveau si un rol de administrare a asezarilor, fiind fruntasii satelor, termenul a fost consacrat, identificandu-i pe conducatorii unei comunitati sau in mod obisnuit pe cei ce stiu sa munceasca pentru casele si familiile lor.
Daca prima denumire (gaspadin cu sens de conducator) nu a avut succes si nu a fost preluata in limba romana, termenul de politete ,,domn” fiind folosit dintodeauna de cand s-a format limba romana, s-a acceptat totusi termenul de ,,gospodar”, care individualiza o persoana vrednica, un administrator priceput cu aplecare pentru buna ordine in gospodarie si in general.
In perioada Davelor getice, locuitorii de aici, cu o organizare superioara administrativa, militara si in special sargedotala, au ocupat dealurile din sud-estul vaii.
Dezvoltarea locala si independenta culturala a facut usoara asimilarea de catre localnici a tuturor celorlalte etnii care i-au ,,vizitat” de-a lungul timpului.
In acest context nu mai este nevoie sa subliniem dezvoltarea socio-culturala a acestor geti, care a continuat si dupa cucerirea romana.
,,Arhiva” si ,,Biblioteca” nescrisa dar traita a acestor locuitori, pentru arheologi o constituie necropola birituala, de incineratie ,,pe loc”si inhumare. Aici arheologii pot afla ce fel de oameni au locuit pe aceasta vale, ce mod de trai au avut, ce mestesuguri au practicat, cu cine au relationat etc.
In Dobrogea, in general, necropolele au fost pastrate neatinse acolo unde au fost invadate de paduri-Enisala ,Telita, dar s-au pastrat si multe peste care s-au asezat localitatile moderne, Murighiol, Libida-Slava Rusa, Nufaru.
Aceasta prezentare am facut-o avand in vedere activitatea de studiu si cercetare a Profesorului doctor Gavrila Simion -redata in vol-Preistorie si Protoistorie-in Culturi Antice in Zona Gurilor Dunarii-editata in 2003.
Amintiri despre atelierul de fierarie
Cand am venit prima data in com. Frecatei, ca fiica de fierar, am fost uimita de culoarea portocalie a pamantului de pe marginea drumurilor si din santurile umede, dupa fiecare ploaie.
Am recunoscut imediat oxidul de fier dar nu stiam ca ma aflam langa unul din cele mai mari centre a activitatilor de minerit si metalurgie a fierului din nordul Dobrogei.
Acest lucru l-am aflat in 2014, cand la Muzeul de Arheologie Tulcea, am gasit PEUCE XII-2014 in care d-nul Victor H.Baumann, istoric si arheolog a publicat ,,Studiu-Prelucrarea fierului in Oficina Romana tarzie de pe valea Morilor, Telita”.
Asa am aflat, ca pe aceste dealuri, in Valea Telitei – Valea Morilor, se sapa si se descoperea o etapa de viata a oamenilor ce au locuit in urma cu 2500 de ani.
In studiul respectiv, d-nul Baumann descrie in amanunt, tipurile de cuptoare de reducere a minereului de suprafata dar si cele metalurgice si forjare a fierului si procesul de reducere si prelucrare.
Eu care am crescut pe vatra, in care tata forjea fierul si il prelucra, transformandu-l in unelte de tot felul, nu numai ca am recunoscut toate uneltele pentru prelucrarea fierului, a lemnului sau a pietrii, ci parca am si simtit mirosul aburului ce iesea din teica de ,,calire” a fierului, si chiar mirosul de talas proaspat iesit de sub rindea.
Cum cunosc si vasul pe care este redat Vulcan in propriu atelier de fierarie, imi dau seama ca metalurgia si prelucrarea metalului este si a fost de 3000 ani aceieasi. Ambele mirosuri imi placeau foarte mult, chiar daca tata imi spunea sa nu mai intru in atelier cand se calea fierul incins, deoarece gazele din acel moment erau toxice.
Pericolul cel mai mare erau accidentele in care copiii atingeau fiarele de pe jos, care desi pareau inofensive, erau incinse, fiind numai ce scoase din apa de calire si lasate acolo.
Imi aduc aminte de scena muncii in atelier, pe care o urmaream fascinata si am pastrat-o in minte de la varsta de 5 ani.
Era momentul in care tata, inainte de rasaritul soarelui, o chema pe mama in atelier ,,sa bata fierul inrosit”.
Cu un cleste puternic, tata scotea din focul alimentat de carbunele de forma oului de gasca, fierul inrosit, punandu-l pe nicovala mare.
Eu eram expediata departe, langa usa mare a atelierului pentu a nu fi atinsa de scantei.
Cu mana dreapta tata tinea clestele cat putea de bine, in timp ce cu stanga batea fierul inrosit cu un ciocan, loc in care mama trebuia sa bata exact, imediat dupa, cu barosul. Tata rotea fierul incins si il lovea in ritmul, numai de el cunoscut, mama completand ,,simfonia” batutului fierului cat era cald. Familia de fierari facea asta inainte ca afacerea sa creasca si sa apara ucenicii in atelier.
Cand se declara satisfacut de forma materialului, urma ,,calitul” in apa rece din teica semi-ingropata. Era momentul in care mama ma lua in brate si ma ducea in casa.
Eu am apucat si atelierul fierarului in momentul in care a inceput folosirea electricitatii. Tata a cuplat bormasina, strungul de lemn si mai tarziu si pe cel de fier la forta electrica. De atunci eu am intrat foarte rar in atelier. Era prea mare zgomotul!
Ulterior, cand tata nu mai era fierar, atelierul a fost mutat in curtea C.A.P.ului. In el lucrau multi ,,fierari” carora nu le placea o munca atat de grea si lipsita de satisfactii, dupa cum spuneau. Decaderea atelierului se vedea de la intrare, dezordine, lipsa de curatenie si toate problemele lipsei de autoritate si buna gospodarire.
Sunt sigura ca, daca in acea perioada, ar fi fost o navalire, descoperirea ulterioara a atelierul tatei ar fi avut acelasi inventar de unelte de lucru, cat si uneltele fabricate pentru activitatile umane, ca acum 2000 ani, asa cum d-nul prof. arheolog Baumann, a descris Oficina de la Telita de pe valea Morilor.
Municipiul Noviodunumului
Din teritoriul Municipiului Noviodunum, cu centrul pe malul Dunarii, in actuala localitate Isaccea, facea parte Frecatei si Cataloi – ,,cata la oi”.
Efervescenta vietii economice si culturale de aici, apare istoricilor la fiecare pas.
La Frecatei s-au gasit cuptoare de ars ceramica uzuala pentru garnizoanele militare din municipiu, in general vase de bucatarie, de depozitare dar si amfore ce erau exportate cu vinurile locale. In Cataloi s-au gasit ruinele unor bai romane.
Oficina Telita facea parte si ea din teritoriul Municipiului Noviodunum, care chiar daca a fost jefuit, daramat de mai multe ori de navalitor, a reusit sa pastreze sub daramaturi, chiar in conditiile in care situl a fost arat zeci de ani, urme a atelierelor mestesugaresti.
Arheologii au reusit sa dezgroape artefacte atat din timprile romane, cat si cele existente in epoca medievala (sec.IX- XIV). Aici, in Noviodunum, cetate militara puternica, bine asezata pe malul drept inalt al Dunarii, mestesugarii prelucrau oasele de cerb, caprior si vite (Peuce XII-2014-pag 233).
Mai mult, la Noviodunum, in situl arheologic, s-au gasit tencuieli evoluate, pictate. Acelasi lucru il regasim si la Telita, in constructia anumitor case, proprietarii acestora imitand indeaproape municipiul, ceea ce demonstreaza un inalt nivel de trai al locuitorilor si in afara cetatii principale.
Descrierea bijuteriilor, a materialului de intarsa, placute ornamentale, obiecte uzuale (opaite) sau de mobilierul la care s-au folosit oasele lungi ale vitelor, demonstreza cosmopolitismul, stralucirea elitista a acestei cetati, nivelul de sofisticare si standardele inalte care s-au prabusit insa dupa uraganul mongolilor si tatarilor, care nu au mai lasat piatra peste piatra. Toti acesti navalitori au distrus totul in calea lor in cautarea aurului pe care parea ca il evoca nivelul si reputatia acestei cetati.
Si se pare totusi ca navalitorii nu au reusit sa gaseasca toate bogatiile de aici, pentru ca, din timp in timp, in gradinile oamenilor, la tot felul de lucrari, se mai gasesc tezaure monetare din argint si arama (folii romane), care ajung la Muzeul de Arheologie din Tulcea.
Elena Patrascu, 2022